GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Avem 5 zile de cand ne-am intors din SUPERBUL concediu petrecut la CONCORDE de luxe Spa din Lara. Imi pare rau ca alti romani care au fost la acest hotel nu s-au simtit bine, insa eu si familia mea am petrecut aici clipe minunate. Am mers in acest loc cu idea de a ne distra si a nu lua in seama anumite lucruri minore care ar putea sa ne strice concediul. Dar sa incepem….
Transportul – am zburat cu compania Air Bucharest, plecare din Otopeni la 7,00, am ajuns in Antalya la 9,00. Un zbor placut, fara incidente. Am fost preluati din aeroportul Antalya de un microbus al agentiei de turism partenere din Turcia. In 20 minute am ajuns la hotel, iar prima impresie a fost…... Suuuuper, extraordinar. La intorcerea in tara am zburat cu Sky Airlines 10,00 – 11,55.
Receptia – am fost intampinati de o persoana de la PR cu sampanie si rahat turcesc, prajituri si foietaje. Apoi ne-au indrumat catre receptie, unde in 10 minute aveam deja cartela camerei de la etajul 7. Bagajele ne-au fost luate de bell boy, iar noi am fost indrumati catre unul din cele 4 lifturi ale hotelului. Liftul are geamuri la exterior si poti privi in timpul urcarii catre zona de la receptie.
Camera – camera repartizata initial era la etajul 7 (ultimul), cu vedere spre hotelul Limak Lara. Cand am intrat in camera ne-a izbit un puternic miros de mancare, ca si cum am fi fost intr-o bucatarie. Am realizat apoi ca pe partea aceea erau ventilatoarele bucatariei, si tot mirosul urca spre etajele superioare. Am mers la receptie si am refuzat acea camera, dar am fost rugati sa asteptam pana la ora 14,00 cand se amenajau alte camere. Am primit camera 2008 (etajul 2), cu vedere spre mare, piscina si hotelul Fame. O vedere exceptionala. Dimineata putina umbra, iar apoi soare in permanenta. Camera destul de maricica, putin mai mica decat cele care au vedere spre hotel Limak, contine: 3 dulapuri pentru haine cu sertare si umerase suficiente, seif (foarte util), baie mare cu tot ce este necesar (3 sampon, 3 gel de dus, 3 sapun solid, 3 crema de corp, betisoare de urechi, casca de baie, servetele de demachiat si cutie de servetele), 1 pat matrimonial mare, 1 pat single (pentru baiatul meu de 12 ani), 1 fotoliu, 1 masuta de sticla, LCD cu diagonala normala care prindea doar un post romanesc TVRi, o masa mare si minibarul care continea 1 sticla de Coca Cola de 1 litru, 2 beri Efes la cutie de 0,33 l, 2 ape minerale, 2 ape plate la 0,50 l si 2 cutii de nectar cu pai. In camera este aparat de aer conditionat care a functionat extraordinar de bine. Il lasam sa functioneze inclusiv noaptea la temperatura de 23-24 grade. Camera este mochetata in intregime. Curatenie se face zilnic, prosoapele le-au schimbat zilnic, cu toate ca nu le-am lasat pe jos in baie. Lenjeria a fost schimbata din 2 in 2 zile, ne-au facut si diverse modele, fara nici un bacsis prealabil (am dat abia spre sfarsitul sederii noastre in hotel). Pe usa de la intrare era o oglinda mare. Intre geamul de la baie si patul matrimonial exista o noptiera cu oglinda si taburet, precum si telefon. In baie, deasemenea este un telefon. In dulap am gasit 2 perechi de papuci, manusa pt curatat pantofii si set de cusut. Iluminatul este realizat prin spoturi, aplice pe perete si o veioza. Usa de la balcon asigura o foarte buna etanseitate, atat pt zgomot, cat si pt caldura de afara. Pe balcon exista 2 scaune de plastic, o masuta de plastic si uscator de rufe (suficient pt 3 costume de baie). In momentul cand deschideai usa de la balcon, aerul conditionat se oprea imediat. Intre baie si dormitor exista un perete din geam, foarte necesar ziua pt a economisi energia electrica (nu era nevoie sa aprinzi lumina). Pentru intimidate, exista o draperie in baie care se putea trage. Singura problema in camera si afara au fost tantarii. Dar pt ca aflasem acest lucru de pe acest site, am mers inarmati cu Autan si 2 aparate cu ultrasunete, care au fost foarte bune. In camera exista un meniu pentru perne, iti alegeai perna cea mai buna pentru tine si gratuit o solicitai de la receptie.
Piscinele – sunt 6 la numar (piscina principala care are adancimea de 1,40 m, piscina de relaxare, piscina interioara, piscina de la SPA, piscina de la tobogane si piscina de la Dombo Kids). Apa foarte curata si nu cu un pronuntat miros de clor. La piscina principala exista foarte multe sezlonguri, dar care nu se ocupau in totalitate. Cele mai vanate locuri (inca de la ora 6,30-7,00) erau cele aflate sub copertina (si la piscina si la plaja). Cele mai multe sezlonguri erau insotite de umbrele mobile (1 umbrela cam la 3 sezlonguri, dar daca aveai nevoie cereai personalului). Pentru prosoape, am primit de la receptie 3 carduri pe care le foloseam la standul de prosoape, zilnic de la 7,00 la 18,00 sau le puteai schimba de cate ori aveai nevoie.
Plaja – foarte lata, cu nisip foarte fin (si fierbinte). Erau cateva pietricele in apropierea intrarii in apa. La intrarea pe plaja erau in stanga 3 randuri de sezlonguri aflate sub copertine, iar in dreapta un singur rand. In rest puteai aseza sezlongul la soare, dar nu aveai umbrele. Undeva la mijlocul distantei, pe nisip erau situate pavilioane cu saltele si masute, dar acestea erau contra cost – 35 eur/zi. Hotelul dispune de ponton pe care sunt asezate saltele cu perne, si in zona acoperita si in cea descoperita. De pe ponton se coboara in apa pe scari. Pontonul dipune de dus. Drumul de la intrarea pe plaja spre zona de sezlonguri si spre ponton se face pe alei din lemn. Pe plaja exista Diving Centre si Water Sport, precum si terenul de volei.
Tobogane – sunt 4 la numar – 2 cu lungime mai mare: un tub si unul descoperit; 2 mai mici ca lungime dar abrupte: unul ingust si unul lat cam pt 2-3 persoane. Programul de functionare: 10,00-12,00 si 14,00 – 18,00.
Restaurante – bufetul principal aflat la (G floor), restaurante a’la carte (Da Vinci, Asiana, Vinario Wine Bar & Steak House, Poseidon, Dafne, BBQ), Snack Bar, Neyzen Gozleme House. In bufetul principal se serveau: micul dejun, pranzul si cina. Felurile de mancare erau diversificate si in fiecare zi puteai alege altceva. Micul dejun: multe feluri de mezeluri, branzeturi, oua (omleta simpla, omleta cu sunca, omleta cu rosii, fierte tari, fierte moi, umplute), carnaciori, paste simple, tagliatele, sosuri, placinte cu branza, fasole, legume fierte, sandvisuri calde cu cascaval, masline, rosii cu mozzarella, salate diverse, inclusiv salata de rosii cu castraveti, dresinguri diferite pt salate, gemuri, dulceturi, miere de albine, unt, croisante diverse, fructe, lapte, cereal, suc natural, etc. Pranz: la bufetul principal erau diverse preparate la cuptor, mancaruri gatite, salate diverse, supe (ciuperci, pui, rosii, romaneasca, linte, peste), paste, aperitive diverse, iar la dulciuri foarte multe si diversificate, majoritatea cu gust. Nu au lipsit niciodata baclavalele sub diverse forme. Fructe proaspete: pepene rosu, pepene galben, mere, portocale, grapefruit, smochine, banane mari si gustoase, piersici, nectarine, struguri albi si negri, etc. Pranzul putea fi servit si la Snack Bar unde gaseai: cartofi copti, cartofi prajiti, crochete, pui la cuptor, cheeseburger, hamburger, doner kebab, chiftelute, paste cu sosuri diferite, legume fierte, frigarui de pui si curcan, salate diverse si dresinguri, peste pane, fructe, dulciuri. La cina se organizau mese specifice, gen: asiana, peste, Mexicana, turceasca, italieneasca, internationala. Pe data de 14 septembrie a fost Gala Night, precedata de Gala Cocktail. Am fost asteptati la intrare de staf, chelneri si echipa de animatie.
La restaurantele a’la carte se face rezervare telefonica cu o zi inainte.
Restaurantul Da Vinci – specific italienesc. Terasa este langa hotel, intr-o zona linistita. Am fost serviti foarte bine si repede, mancarea excelenta. Servesti salate sau supa (minestrone), paste, friptura si desert, cafea, bauturi alcoolice si nealcolice (gratis).
Restaurantul Asiana – specific Asian. Aici am servit pentru prima data sushi, pachetele de primavera, ravioli, banana prajita, inghetata prajita. Au fost excelente. Atmosfera din interior foarte placuta. Am avut locuri chiar in fata mesei de prezentare, unde bucatarul a gatit toate produsele calde (fripturi si legume).
Restaurantul Poseidon – specific marin (seafood & fish). Nu am avut rezervare la acesta si nu cunosc detalii.
Restaurantul Dafne – bucatarie traditional turceasca. De cum am ajuns la masa, ne-au fost aduse platouri cu toate salatele specifice, toate foarte gustoase, unele prea condimentate. Salatele au fost insotite de o pita specifica. Desertul cataif cu branza la cuptor a fost excellent.
Restaurantul BBQ – “make your own BBQ” – se afla in apropierea plajei. Langa fiecare masa exista un gratar cu jar si carbuni incinsi. Din vitrine frigorifica iti alegi carnea sau legumele pe care vrei sat i le pregatesti singur. Poti alege: hamburger simplu sau picant, frigarui de curcan, pulpe de pui marinate, pulpe de porumbel, vita, organe, ciuperci, legume. Deasemenea poti servi salate si dulciuri. Vin alb, rose, rosu. Bauturi alcoolice/nealcoolice.
Baruri
– Vista Lobby Bar – se afla in hotel, la nivelul 0, nivelul receptiei. Puteai servi orice bautura intre 10,00 si 24,00. Bauturile erau insotite mai mereu de boluri cu snack-uri si alune, fistic, migdale.
-Strike Bowling Bar – in timpul partidelor zilnice de biliard si bowling (acesta contra cost) aici serveam bauturi ne/alcoolice si o foarte buna cafea turceasca. Se afla la nivelul M (mezanin) si este deschis intre 10,00 si 23,00.
-Pool Bar – era locul unde ne racoream dupa aquagym, pool games, partied de inot, volei in apa. Barmanul nostrum preferat ne facea niste cocktailuri excelente si deja stia fiecare ce preferinta are. Este deschis 24 ore, cu pauza intre 18,00 – 22,00.
-Snack Bar – barul din fata amfiteatrului, deschis intre 10,00 – 24,00. Era locul unde ne racoream la masa de pranz si seara inainte si in timpul spectacolelor.
-Beach Bar – barul de la intrarea pe plaja, deschis intre 10,00 – 18,00. Intr-adevar este doar o constructive de lemn fara scaune si mese. Vii, iei ce doresti si pleci la sezlong.
-Take Off Disco Bar – discoteca din interiorul hotelului, nivelul G, unde in unele seri ne-am relaxat dansand pana la ore tarzii. Este deschis intre 23,30 – 02,00.
- Café Mundo – dupa amiaza o mai petreceam la aceasta cafenea cu o foarte buna cafea turceasca si prajiturele. Se ala la nivelul 0 si este deschisa intre 10,00 – 24,00.
Carpe Diem Spa – la nivelul 0 se afla centrul de tratament si intretinere. Am fost aici la baie turceasca, pielling, baie de spuma, masaj. Baiatul meu a facut impachetari in ciocolata. Merita incercat spatiul pentru curatenie, seriozitate si profesionalismul celor de aici. Eu le multumesc din tot sufletul pentru tot. La etaj este si sala de fitness, pe care am incercat-o intr-o singura zi. Detine: bicicleta, banda, stepper si aparate de forta.
Echipa de animatie – “cei din urma vor fi cei dintai”- ne-am atasat foarte tare de aceste persoane, cu care ne-am distrat toate cele 10 zile petrecute in resort. Sunt 7-8 in echipa si asigura toata distractia. Am participat la jocuri de piscine, gimnastica de dimineata, aquagym, step aerobic, boccia, water polo, volei in apa, baschet, darts, tenis de masa. Au fost turnee de fotbal, volei pe plaja, tenis de camp. Seara se organizau spectacole. De la ora 21,00, in amfiteatru incepea spectacolul copiilor, apoi de la ora 21,30 incepea distractia pentru cei mari. Am participat la “Best Couple Concorde 2011”, “Mister Concorde 2011”, “Miss Concorde 2011” concurs intre echipe de nationalitati diferite, spectacole oferite de trupe de acrobati din Kenya, Rusia, China, trupe de street dance, roller, biciclisti etc. In seara de gala a fost organizat un superb foc de artificii. In fiecare seara intre 22,30 – 24,00 erau petreceri dansante la Snack Bar sau pe ponton (Pier Party). Dupa ora 23,30 incepea si dicoteca din interior Take Off Disco.
Asa ca ca aveai in permanenta un loc unde sa te distrezi, sa stai de vorba cu prietenii, sa socializezi cu altii, sa mananci, sa bei.
Internetul nu m-a pasionat foarte tare, dar la telefon am avut WiFi si in camera si la biliard si la vista lobby.
Nationalitati in hotel: germani, englezi, belgieni, iranieni si altii. Putini rusi, iar romani…vreo 3 familii.
Impresia mea si a familiei mele a fost foarte buna despre acest hotel, pe care il recomandam cu drag. Pentru alte lamuriri, va stau la dispozitie. Daca am uitat ceva, voi reveni.
Trimis de CCRRIISSYY in 20.09.11 19:47:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Adora Golf Resort (Kumkoy - Belek)
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CCRRIISSYY); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.85648200 N, 30.87838900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Te-am votat din tot sufletul, superb "ghid" ne-ai prezentat, felicitari pentru rabdarea cu care ai scris si ai postat pozele (minunate), din fiecare rand si fiecare poza se degaja bucuria cu care ati trait acest sejur. Ma bucur mult pentru voi, concedii suuuuuper (ca sa te parafrazez) in continuare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Super vacanta de vis — scris în 23.08.23 de pop 1977 din TG-MURES - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Super vacanta de vis — scris în 22.08.22 de popica1977 din TG-MURES - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Dezamagitor… — scris în 17.08.21 de anca92 din HUNEDOARA - nu recomandă
- Aug.2016 Superb! Păcat că nu am stat mai mult — scris în 07.12.16 de travelpoint din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Pacat ca am ales altceva pt vacanta — scris în 27.07.12 de dandana din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Un hotel de 4-5 stele… dar foarte inghesuit si neprietenos — scris în 08.09.11 de gioko din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2011 Concediu de relaxare — scris în 16.08.11 de plimbarescu din BUCURESTI - RECOMANDĂ