BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Maldive Merru Island Resort, un paradis tropical ideal pentru distracție și relaxare
În primul rând aș vrea să mulțumesc echipei AFA (Cristi și Cornel), de la care am cumpărat sejurul în Maldive, pentru asistență și tot sprijinul acordat pentru a avea un zbor plăcut, confortabil și o vacanță reușită!
Ideea de a merge în Maldive mi-a încolțit din luna august 2023 când am aflat că o agenție de la noi va organiza începând cu luna decembrie 2023 și până în martie 2024 zbor charter direct.
După ce ne-am întors din Krabi, Thailanda (vezi impresii), pe la mijlocul lui februarie, mi s-a făcut dor de căldură, așa că m-am apucat să caut un sejur intr-o destinație caldă, unde nu am mai fost.
M-am uitat mai mult din curiozitate pe YouTube la filmulețe cu resorturi din Maldive, dar cel care m-a cucerit cu plajele sale cu nisip fin, alb și mare turcoaz, a fost Meeru Island Resort.
DRUMUL
Cu 48 de ore inainte de plecare am completat online o declarație de sănătate.
Am plecat din Otopeni la ora 23.00 și am ajuns în aeroportul din Male în jurul orei 10.00.
Zborul a fost aproape liniștit, (doar niste certuri legate de spatiul dintre randuri) și am avut catering la bord câte o sticlă de apă plată, un croasant, ceai, cafea și mâncare caldă, o caserolă cu orez, cartofi și carne de porc sau pui.
În aeroport in Maldive a fost foarte aglomerat, foarte multe rânduri, cam obositor după 8 ore de zbor.
La control pașapoarte am primit gratuit viza, valabilă pentru o perioadă de 30 de zile.
La ieșirea din aeroport ne-a așteptat un reprezentant al agenției partenere din Maldive, care ne-a preluat și după aproximativ 15 minute, cu o barcă rapidă am plecat spre resort, transferul durând aproape o oră.
Mi-a plăcut foarte mult barca, modernă, luxoasă, cu aer condiţionat și cu Wifi gratuit. Am primit fiecare câte o sticlă de apă de jumatate.
La plecarea de pe insulă, am fost preluati în jurul orei 19.00 și am ajuns la aeroport pe la ora 20.00, iar avionul a decolat la ora 22.10 și a aterizat în Otopeni la ora 4 și 15 dimineața.
De asemenea înainte de plecare cu 48 de ore a trebuit să completăm o declarație de sănătate.
DESPRE RESORT
Meeru Island este un resort de 4 stele, ce se află pe insula Meerufenfushi, în Atolul nordic Male, la aproximativ 50 de minute de mers cu barca cu motor de la aeroportul internațional Male.
DESPRE CAZARE
Resortul oferă 284 de camere dintre care camere în grădină, vile pe plajă sau pe apă, dotate cu facilități moderne, unele cu jacuzzi.
Noi am plătit o vilă pe apă cu jacuzzi, aceasta fiind singura opțiune care mai era disponibilă la data cumpărării și nu ne-a părut rău, dimpotrivă, am fost super încântați!
Când am ajuns pe insulă, am fost întâmpinați de personal cu ritmuri de tobe, un vibe foarte bun, iar la recepție am primit băuturi răcoritoare și un prosopel umed de șters fața.
Am așteptat cam 5 minute, cât am completat formularul de cazare și am primit cheia de la vilă, situată în partea de nord a insulei, unde am ajuns cu o mașinuță electrică.
Pe taseu am fost cuceriți imediat de plaja cu nisip alb, apa turcoaz și vegetația luxuriantă!
Am ajuns la vila noastră cu nr. 709.
Aceasta avea o suprafață generoasă de 85 mp care cuprindea, o zonă de dormit cu un pat king-size confortabil, terasă cu vedere la mare și o baie spa cu facilități de lux.
Camera de dormit avea un dublu sistem de climatizare, ventilator și aer condiționat.
Mobilierul era elegant și confortabil, iar designul interior accentua atmosfera de lux tropical.
În apropiere de pat se află o canapea, o măsuță, un TV cu ecran mare, cu canale prin satelit, iar alături un birou cu oglindă.
Terasa din fața camerei avea un sistem de deschidere complet, dintr-un capăt în altul și era înzestrată cu două șezlonguri cu saltea, o masă rotundă și două scaune mari, confortabile cu saltea.
Din holul de la intare se ajungea intr-o zonă cu dresing spațios și un dulap cu minibar, expresor și ceainic, unde se aflau pliculețe cu ness și ceai și două sticle de apă de 1 l fiecare, reumplute zilnic gratuit, minibarul fiind contracost.
În dresing am găsit două halate de baie, două veste de salvare, papuci de casă, uscător de păr și două umbrele.
Zona respectivă comunica cu baia printr-o ușă de sticlă.
Baia era acoperită și includea doua chiuvete mari, cu oglindă generoasă deasupra blatului, un duș walk in spațios și un vas wc.
Din baia cu ușă glisantă, se ajungea pe o terasă cu jacuzzi și o scară cu trepte ce cobora în mare.
Prosoapele și lenjeria, precum si articolele de baie erau de calitate.
Ne-a plăcut foarte mult să coborâm în mare din vilă și să facem snorkeling sau doar să înotăm, după care să lenevim pe șezlonguri mângâiați de razele soarelui și relaxați de sunetul valurilor!
De multe ori am văzut trecând prin fața vilei câte o pisică de mare uriașă, un pește arc sau chiar câte trei, patru rechini de recif!
Seara după cină obișnuiam să ne bulbucim în jacuzzi, ocazie cu care mai consumam din calorii.
Era plăcut să urmărim în apa luminată de un reflector de la vilă, diferite specii de pești, printre care și peștele papagal, arc, ton, pisici de mare, dar și rechini, care înotau atrași de lumină.
Intr-o zi am văzut o broască țestoasă și un stingray.
Ce ne-a mai încantat foarte tare, a fost că pe toată perioada sejurului nu am avut nici un țânțar, deși este o insulă tropicală și minunea o pun pe seama faptului că vila era situată pe apă și nu pe țărm, ca cele înconjurate de vegetație, dar cu siguranță au avut efect și stropirile zilnice care se efectuau pe uscat.
DESPRE MÂNCARE ȘI BĂUTURI
Merru Island Resort Maldive asigură o experiență culinară deosebită, cu două restaurante tip bufet, două restaurante à la carte, unul pe apă și altul lângă piscina infinită, șase baruri, o cafenea și mai multe evenimente gastronomice organizate pe plajă.
Pachetele oferite sunt cu pensiune completă și all inclusive.
Acesta din urmă include micul dejun, prânzul, cina, băuturi alcoolice și non-alcoolice, gustări, activități sportive și excursii.
Noi am optat pentru pensiune completă, diferența de preț până la all inclusive fiind de 1700 de euro!
La pensiune completă erau incluse toate mesele plus o sticlă de 1 l de apă la fiecare masă, fără băuturi răcoritoare și alcoolice la prânz și cină.
Mâncarea a fost peste așteptări de bună, internatională, in fiecare zi cu o altă tematică, însă permanent exista un corner cu patru feluri de mâncare cu influențe indiene, mai mult sau mai puțin picante...
La micul dejun erau ouă gătite în mai multe feluri (printre care și ou poșat), mezeluri, legume, brânzeturi, crenvurști, fasole, salată de ton, fructe, supe, mâncare gătită cu carne, paste, prăjituri, sucuri naturale, unt, gem, ceai, cafea etc., iar duminică am avut vin spumant din partea casei.
La prânz erau aperitive, supe, mâncare gătită de mai multe feluri cu carne de oaie, vită, pui și porc (deși este țară musulmană) pește, sushi, fructe de mare, paste, pizza, prăjituri, torturi, sucuri și băuturi alcoolice contra cost.
La fel și seara, doar că era o diversitate mai mare plus patru sortimente de înghețată.
Noi am mâncat la restaurantul Maalan, cel din nordul insulei.
Mai există și un restaurant, tot bufet, in sudul insulei, Farivalhu, meniul fiind același.
Mi-a plăcut foarte mult energia și bună dispoziție a ospătarilor și a tuturor celor de la insulele cu mâncare, tot timpul prietenoși și sociabili!
În fiecare zi, la micul dejun, erau afișate meniul de la prânz și cină.
Am servit feluri de mâncare unice pentru noi, combinații care nu credeam că există, dar foarte gustoase!
De ex. friptură de curcan, cu un sos cred că de smântână, cu trufe, prune și legume!
Sau cheescake cu ciocolată, caramel, alune, zahăr ars și un blat ușor sărat, o nebunie!
Sau o tartă cu cremă de lămâie, cu bezea moale, căpșuni și boabe de struguri deasupra și un blat sfărâmicios!
Dimineața îmi plăcea în mod deosebit salată de ton cu ceapă.
Nu am crezut că mâncarea în Maldive va fi așa de bună și diversificată!
Băuturile alcoolice erau foarte scumpe (pentru nivelul nostru), ca să vă dau un exemplu o bere de 330 ml Karlseber la restaurantul unde mâncăm costa 30 de dolari, o cola 8 dolari, un cocktail 15 dolari etc.
Un mare plus a fost că și în ziua sosirii (check-in ora 14.00) și la plecare (check-out ora 12.00) am avut prânzul inclus.
DESPRE SERVICII, DISTRACȚIE ȘI RELAXARE
Merru Island Resort pune la dispoziția clienților două piscine cu apă dulce situate pe plajă, un centru spa, un centru de golf, un teren de tenis, un centru de scufundări, un centru de sporturi nautice, un loc de joacă pentru copii, un muzeu cu oase de balenă și spectacole live.
Se poate practica golf, tenis, snorkeling, windsurfing, kitesurfing, jet ski, parasailing, banana boat, canoe, catamaran, scufundări, pescuit, croazieră la apus, croazieră cu delfini și snorkeling la reciful din apropierea insulei.
Chiar în apropierea vilei în care am stat (partea de nord), se aflau două formatiuni stancoase, cu corali, pline cu tot felul de pești, unde se putea face snorkeling.
Aici printre altele am văzut exemplare mari de ton și niște pești ca niște fluturi foarte mari, dar și roiuri de pești foarte mulți la un loc, așa cum nu am văzut în Egipt.
Excursia organizată de hotel cu barca la reciful casei, se făcea de trei ori pe zi, orele 09,11.00 și 14.00 și era gratuită.
Intr-o zi am primit o invitație de a pleca două zile și o noapte cu un yaht luxos cu șase cabine, gratuit pentru jacuzzi water villa, dar am refuzat oferta, preferând să ne bucurăm de frumusețea naturală a resortului.
Personalul a fost foarte prietenos și atent contribuind alături de peisajul de vis la atmosfera unei vacanțe reușite!
Wifi este gratuit pe întregul resortul, la vilă și în spațiile publice, pe plajă însă nu am avut semnal.
Ce am mai remarcat interesant a fost faptul că la toaleta de la restaurantul unde serveam masă, ușa se deschidea automat, iar la chiuvete erau prosopele pentru șters pe mâini, pe care le aruncai intr-un coș după folosire.
Insula fiind una tropicală nu duce lipsă de cocotieri, bananieri, copaci Pandanus, mangrove, hibiscus și copaci Ironwood.
Printre păsările întâlnite aici se numără bufnițe, papagali, egrete și lilieci.
VREME, MARE, PISCINE
Pe toată perioada sejurului ne-am bucurat de soare și de temperaturi de 32 de grade pe timp de zi și 26,27 pe timp de noapte, iar temperatura mării a fost de 29 de grade.
Piscinele bineînțeles aveau și ele apa caldă.
La piscine erau șezlonguri confortabile cu saltea, iar pe plajă fără saltea, din pânză, dar destul de încăpătoare.
Era plăcut să stai pe plajă sub un palmier și să privești oceanul incredibil de frumos, atât de transparent și clar, de un turcoaz mirific și spuma valurilor care se spărgeau pe nisipul alb și fin!
Întrucât am avut doar șapte zile de vacanță am renunțat la orice formă de activități de divertisment oferite de resort, preferând să ne relaxăm și să ne bucurăm la maxim de frumusețea peisajului tropical!
Seara, când alegeam să ne plimbăm pe plajă, luam cu noi lanterna, întrucât pe insulă nu prea sunt locuri luminate, dar era plăcută senzația să auzi valurile scăldate doar de lumina lunii și să privești bolta înstelată!
IN CONCLUZIE
Merru Island este un loc ideal pentru cupluri, familii sau grupuri de prieteni, care caută o vacanță de vis în Maldive.
Punctele forte ale resortului sunt: locația convenabilă, plajele largi și nisipoase, marea cristalină în nuanțe incredibil de frumoase, camerele confortabile și spațioase, varietatea de mâncare și băutură, activitățile de divertisment și relaxare, atmosfera de paradis tropical!
Deci, DA, RECOMAND CU MARE DRAG!
Trimis de elenaadina in 01.04.24 06:56:16
- A fost prima sa vizită/vacanță în MALDIVES
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 4.45310272 N, 73.71568772 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ff frumos şi excelent descris, ca de obicei. Bravo. Să aveţi cât mai multe vacanţe de acest fel
@elenaadina: Wow! Să vă fie de bine! Contrastul dintre nisipul alb și oceanul turcoaz este incredibil!...
@elenaadina: Așa cum îți spuneam și prin alt ecou, mi-e și frică să nu vadă cealaltă jumătate a familiei fotografiile atașate. Superb! Poze de colecție.
Și am vaga senzație că, deși n-ați avut voi pe-acolo activități extra... resort, șapte zile au trecut foarte repede.
Acum c-ai pomenit și de Krabi, aștept cu interes. Sunt curios, în comparație cu Phuketul de anul trecut unde ți-a plăcut mai mult. Nu m-aș mira dacă răspunsul ar fi... Maldive
@elenaadina: Răsfăț, răsfăț, răsfăț! 🥳🥳🥳
Și de data asta ați avut o vacanță de vis! Mă bucur că ați ajuns acolo, că ați prins un zbor ditrect, fără escale, și la dus și la întors!
Chiar dacă prețul nu este unul mic, frumusețea oceanului cu apă turqoise - pe care nu-mi amintesc s-o mai fi văzut în altă parte - confortul cazării - cu jacuzzy propriu! - , preparatele de la fiecare masă care arată suuuuper, totul, într-un cuvânt - cred că a meritat fiecare bănuț!
Felicitări pentru alegerea făcută👍și pentru descrierea acestui loc, care - sunt convinsă - v-a lăsat amintiri frumoase, de care ne-am bucurat și noi, citindu-le pe ale tale!
Să aveți și pe viitor noroc de zboruri fără escale și de locuri minunate!
Asta DA destinatie! Felicitari pentru alegerea facuta si multumesc pentru escapada oferita; pur si simplu, m-am delectat!
Mulțumesc frumos tuturor pentru vizită, ecou și vot!
Intr-adevăr, Merru este un resort plin de culoare, cerul și oceanul formează o conjuncție de albastru turcoaz, incredibil de frumos!
Am văzut pe YouTube un film de 35 de minute cu resortul, înainte de plecare, care m-a cucerit!
Nu-mi venea a crede că există culori atât de frumoase!
Dar știți ceva?
Realitatea e și mai frumoasă decât pozele și mai strălucitoare!
aurel34: Mulțumesc pentru aprecieri, vacanțe frumoase și vouă!
crismis: Mulțumesc! Nu știu dacă ai fost în Maldive, dar se merită!
Pușcașu Marin: Mulțumesc pentru aprecieri, urmează articole despre Krabi cât de curând.
Krabi este peste Phuket (cel văzut de mine), dar la fel de frumos ca Maldivele, nu aș putea renunța la niciunul! 😉
doinafil: Mulțumesc frumos pentru tot!
Sunteți minunată și vă pup cu drag! 😚
nela b: Mulțumesc pentru vizită și aprecieri! 😊
Sănătate multă tuturor și vacanțe minunate! 🥳
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Paradisul pe pamant... — scris în 23.03.24 de Daniel35 din TG. MURES - RECOMANDĂ
- Jan.2022 Meeru Island Resort & Spa vs Bandos Island — scris în 14.01.22 de Florin1969 din BIRDA [TM] - RECOMANDĂ
- Dec.2008 O vacanta de vis — scris în 09.11.10 de kiti din PIATRA NEAMT - RECOMANDĂ