EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa Zina – o experiență autentică în Lăpușnicul Mare

Valea Almăjului nu e pe harta turismului grăbit. E pentru cei care caută altceva – autentic, necosmetizat, profund. E pentru cei care știu că o călătorie bună nu înseamnă câte poze faci, ci ce rămâne în tine după ce pleci.
Așadar, pune-ți în bagaj o carte, bocancii și puțină curiozitate. Iar restul? Ți-l dă locul. Te așteaptă liniștea. Și poate… și un ou de struț pentru o omletă cum n-ai mai mâncat. Într-o lume care nu mai știe să stea locului, am descoperit un loc din Caraș-Severin, care 'nu cere nimic și oferă totul: Casa Zina', într-un sat liniștit din depresiunea Almăjului.
Câteva zile petrecute aici mi-au oferit exact ce căutam – liniște, natură, oameni sinceri și gusturi uitate. Lăpușnicul Mare e genul acela de loc în care semnalul telefonului dispare, iar asta e un dar, nu un inconvenient.
La Casa Zina, natura nu este decor de film, ci parte din tine, din ritmul tău, din felul în care îți începi și închei ziua. Dimineața te trezești cu lumina blândă care intră printre crengile mângâiate de vânt și cu cântecul păsărilor – nu acela artificial de aplicație, ci real, viu.
Drumul până acolo e presărat cu păduri dese și serpentine line, iar când ajungi, descoperi o casă primitoare, simplă și frumoasă, decorată la interior cu motive bănățene și imagini din Țara Almăjului. Ajungi relativ ușor, pe un drum excelent care te va încânta. Peisajul este deosebit, iar curbele prin văile Banatului Montan sunt memorabile.
Din Constanța și până în Lăpușnicul Mare, la Casa Zina, sunt fix 690 de km, adică 7 ore și jumătate de condus pe autostradă și drum expres până în Craiova. Apoi către Orșova și de aici pe DJ 578 către Oravița. Undeva pe dreapta, vei întâlni si indicatorul către Lăpușnicul Mare, dar ai toate șansele să-l ratezi, fiind absorbit de unicitatea zonei.
Casa Zina are tot ce trebuie: două dormitoare care pot acomoda doi adulți si un copil, fiecare, bucătărie complet echipată, living spațios și o terasă care dă spre grădina plină de verde. Bonus? Ciubăr încălzit și grătar, pentru seri care se termină cu cer înstelat și greieri pe fundal. Se închiriază integral pentru două familii sau pentru un grup de prieteni care știu să aprecieze natura și tradițiile acestui loc.
Am zăbovit doar pentru odihnă în interior, deși răcoarea camerelor m-ar fi convins să mai rămân, grădina cu trandafiri din spate m-a cucerit din primul moment și m-a determinat să uit de timp și spațiu pentru a mă lăsa liber naturii. Cu fluturi care zburdau, bucurându-se de ziua lor de viață și liniștea pe care n-am găsit-o nicăieri în altă parte. Aerul este curat, răcoros și dens cu miros de trandafiri, iar cele două pisicuțe te încântă cu cheful lor de viață și stăruința de a enerva pisica șefă care de cele mai multe ori stă de veghe. Noaptea, cerul este plin de stele, și în lipsa luminilor urbane, le poți vedea clar – un cer adevărat, uitat de oraș, cu povești și constelații.
Casa Zina este un refugiu pentru suflet, un loc unde ajungi să-ți încarci bateriile și să te bucuri de fiecare moment al vieții, fără agitație, fără notificări, doar cu mine, cu natura și cu tihna de care uitasem că există. Cele 3 zile petrecute aici au fost cât o vacanță de o săptămână.
Deși Casa Zina e o unitate self-catering, nu înseamnă că vei mânca banal. Dimpotrivă – e un loc unde poți experimenta cu gusturi locale, cu denumiri almăjene dar și cu surprize culinare pe care nu le găsești oriunde. Printre cele mai neașteptate experiențe? Gătitul cu carne de struț. ! Proprietarii pensiunii ne-au procurat de la gospodăria de struți din apropiere, un ou de struț (cam 25 de ouă de găină), pentru o omletă memorabilă (găigana - în limba almăjană). Nu este ușor de pregătit, de spart oul si de extras albușul și gălbenușul, îți trebuie multă îndemânare. Proprietarul gospodăriei, prieten cu gazdele noastre, a venit să ne povestească despre ferma de struți și să ne arate cum se prepară o omletă. Nu este chiar simplu, dacă n-ai o bormașină și un spiral bun care să nu fugă J.
Pentru seară am primit de la aceași fermă, carne fragedă de struț pentru o tocană la ceaun, gătită lent, afară, în aer curat. la o răchie de casă. Fie că îți place să gătești singur sau să primești o mână de ajutor de la gazde sau localnici, gustul de aici are ceva rar: e sincer. Nu e sofisticat, dar are profunzime. Și rămâne cu tine mult după ce ai plecat. Si încă un pont... Nu ratați 'plăcințile' din brânză, preparate de gazde, chiar în bucătăria pensiunii, unde sunt invitați și oaspeții să participe.
Ce poți face în Valea Almăjului? Surprinzător sau nu, sunt multe de descoperit în jur
- Cascada Bigăr – chiar dacă parțial prăbușită, locul rămâne fermecător
- Cascada Moceriș cu drumul plin de aventură până acolo, cu masini 4x4
- Vizită la gospodăria cu struți din Moceriș
- Participare la cules de trandafiri si pregătirea dulceții, apoi degustare
- Rezervația Mulinologică din Rudăria
- Safari pe vârful Blidaru
- Vizită în satul cu etnici cehi Ravensca
- Călătorie cu trenul de la Oravița către Anina, pe cea mai veche cale ferată montană din sud estul României.
În Valea Almăjului natura care vindecă în tăcere, iar cel mai bun leac pentru suflet sunt Cheile Nerei, arie protejată la nivel național, o frumusețe sălbatică, marcată de legende impresionante. Fie că alegi să te plimbi desculț prin grădină, să urci pe dealurile din jur sau să te așezi pe o buturugă și să taci, vei simți că natura aici te primește cu tot ce ești – obosit, grăbit, conectat în exces – și îți oferă exact ce-ți lipsește.
Peste tot în Banatul Montan, oameni care dau sens locului. Nu i-aș vedea trăind în Constanța. Aici, cel mai puternic impact nu l-au avut peisajele, ci oamenii locului. Cei care îți oferă din senin o răchie sau o porție de tocană „ca la nuntă” . Oameni care nu grăbesc vorbele și nu trăiesc în viteză. Te fac să te simți parte dintr-un loc, chiar dacă ești acolo pentru prima oară.
Casa Zina este o locație pet-friendly, oamenii și animalele conviețuiesc într-un acord perfect cu natura. Închirierea întregii pensiuni nu este deloc scumpă. 500-600 de lei pentru o noapte, cu toate facilitățile incluse, acces la bucătăria complet echipată, grătar și inclusiv accesul la ciubăr. Dar nimic nu face cât o cafea între trandafirii din grădină și simfonia dimineții.
Dacă simți că ai nevoie de o pauză care să nu fie doar o „evadare” , ci o întoarcere la ceva esențial, atunci Casa Zina e locul potrivit. Nu vei găsi piscine infinity sau room service, dar vei găsi ceva mai rar: aer curat, oameni simpli și un timp care curge încet, ca să ai timp de tine.
Valea Almăjului nu e pe harta turismului grăbit. E pentru cei care caută altceva – autentic, necosmetizat, profund. E pentru cei care știu că o călătorie bună nu înseamnă câte poze faci, ci ce rămâne în tine după ce pleci.
Așadar, pune-ți în bagaj o carte, bocancii și puțină curiozitate. Iar restul? Ți-l dă locul. Te așteaptă liniștea. Și poate… și un ou de struț pentru o omletă cum n-ai mai mâncat.

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub
- ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
- ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni
Trimis de pepsi70ro in 07.08.25 16:40:46
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.90073200 N, 21.94064600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)