O zi ploiasă și mai multe obiective UNESCO în Provence

TIPĂREȘTE

Pentru a doua zi în Provence se anunțaseră nori și ploaie, cel puțin pentru prima parte. De aceea am decis s-o dedicăm Avignonului, unde principalul obiectiv era Palatul Papal, ce poate fi vizitat, desigur, pe orice vreme. Speram ca până ce vom fi ieșit din nou „în aer liber” ploaia să se mai potolească și să ne lase să ne continuăm traseul...

Într-adevăr, nici meteorologia nu mai e ce era odată 😊 (adică o pseudoștiință; chiar a devenit o știință destul de exactă, rareori o mai zbârcesc băieții în ultima vreme). Dimineața ne-am trezit sub picuri mărunți și o temperatură ambientală ce necesita purtarea unei haine în plus. N-am uitat să punem în băgăjel umbrela și pelerina de ploaie și – la drum!

De la cocheta fermă-gazdă și până la Avignon am făcut vreo juma de ceas. Căutasem în avans pe hartă o parcare publică în apropierea ariei noastre de interes și am găsit mai multe, dar am ales parcarea de pe insulă (Ile de Piot) , pe care chiar v-o recomand, pentru că e uriașă, e gratuită și dispune de navetă (tot gratis și din 10 în 10 minute) cu Porte de l’Oulle, una dintre intrările în orașul vechi.

Am profitat de faptul că ploaia se mai domolise și ne-am acordat răgazul de a admira întâi zidurile de incintă, foarte bine conservate (sau reabilitate), presărate ici-colo cu bastioane și turnulețe. Pe urmă ne-am strecurat pe sub bolta intrării și ne-am lăsat ghidați de aplicația de orientare prin labirintul de străduțe și alei pietruite, tot căscând ochii pe la clădirile vechi, frumoase.

Palatul Papilor ne-a întâmpinat maiestuos, așa cum îl cunoșteam deja din poze. În piața din față, trenulețul turistic își aștepta mușteriii pentru următoarea cursă; i-am zis pas și ne-am îndreptat spre casa de bilete. Sunt disponibile mai multe tipuri de bilete (normale, reduse, de familie, cumulate cu alte atracții etc), găsiți toate informațiile pe site-ul oficial palais-des-papes.com. Țin minte că am avut o mică dispută, dacă să luăm bilet cumulat palat-pod sau palat-pod-grădini papale și am decis să fie fără grădini (din cauza condițiilor meteo). Așa că am decartat 14,5 euro pe bucată, iar Tati și-a luat și audioghid (gratis, disponibil în 7 limbi); mie nu prea-mi place audioghidul, am senzația că mai mult mă distrage, prefer să vizitez în legea mea. Oricum, am tras cu ochiul la ghidul lui Tati (care de fapt e audio-video și cât se poate de interactiv) și la un moment dat am regretat un pic, chiar e bine făcut. Mi s-au părut interesante suprapunerile de imagini ale palatului în diverse epoci, te ajută să înțelegi mai bine etapele de evoluție (și involuție) și mi-a plăcut cel mai mult „reconstruirea la aspectul inițial” din Marea Capelă... În fine, ideea e că ar merita să luați și audioghid 😊.

Despre istoria locului n-o să pomenesc prea multe, au făcut-o alții magistral înaintea mea și am învățat de-a lungul timpului că informația redundantă nu doar că deranjează, ci că e chiar penalizabilă. Scurt-scurtissimo – în 1309, papa Clement V mută sediul papal în Franța, în urma disputelor cu Roma. Palatul Papilor a fost ridicat în doar 20 ani, începând cu 1335, în stil simplist, cistercian (Vechiul Palat; Benedict XII). Ulterior se adaugă Palatul Nou, în stil gotic (Clement VI; lui i se datorează și zidurile de fortificație ale orașului). Instituția papală de la Avignon avea să funcționeze timp de 68 de ani, incluzând 9 papi.

Palatul însă va dăinui de-a lungul secolelor, cu diferite întrebuințări. În primă etapă, a fost tot sediu papal, dar pentru... antipapi! Căci după ce Grigore XI a revenit la Roma, în 1377, clericii francezi au protestat și și-au ales propriul papă, în timp ce italienii au continuat cu ai lor până în 1417. Papii francezi din această perioadă de schismă au fost numiți ulterior antipapi. Deși palatul a rămas după aceea sub control papal, s-a întâmplat ce se întâmplă cu o casă nelocuită: s-a degradat treptat. În timpul lui Napoleon, va fi folosit drept închisoare și sediu militar, eliberat din această „funcție” abia la înc. sec. 20, când a devenit muzeu național și a început un amplu proces de restaurare. Din 1995 este în patrimoniul UNESCO. Azi continuă să primească mii de vizitatori zilnic și să fie gazda multor manifestări culturale, printre care cel mai cunoscut ar fi Festivalul de Teatru de la Avignon.

Există 2 niveluri vizitabile, care reunesc vreo 20 de încăperi ce se succed. N-o să le descriu în amănunt, stați liniștiți. O să punctez doar că interioarele sunt cu adevărat sobre și destul de „chele” , fără cine știe ce decorațiuni sau mobilier. Iar acolo unde sunt (decorațiunile cele mai faine, de exemplu în dormitorul papal, cu splendide picturi murale), n-ai voie să pozezi. Sunt însă o sumedenie de panouri explicative, unele doar în franceză, altele bilingve sau chiar în mai multe limbi, sunt fotografii și desene, astfel că e destul de ușor să înțelegi povestea locului.

În plus, noi am prins o chestie excelentă: suprapunerea unei expoziții a artistului contemporan Jean-Michel Othoniel (ce a funcționat între 28 iunie 2025 și 4 ianuarie a. c.). Aceasta s-a numit „COSMOS ou Les Fantomes de l’Amour” și a avut ca scop celebrarea a 30 de ani de la includerea moștenirii culturale și istorice a Avignonului în patrimoniul UNESCO și a 25 de ani de la desemnarea acestuia Capitală Culturală Europeană. Despre artist n-am avut habar în avans, am cercetat ulterior, mai ales că mi-a plăcut ce am văzut. Omul folosește materiale mai mult sau mai puțin convenționale, rezultând alcătuiri stranii și inedite, întrucâtva șocante, însă plăcute privirii. Mi s-a părut foarte interesantă antiteza dintre zidurile terne, vechi de sute de ani, în general lipsite de tencuială și aceste forme ciudate, eterice, colorate, sclipitoare!... Aveam să ne întâlnim și mai departe, prin alte locuri din Avignon, cu amicul Othoniel...

Bomboana de pe tort a fost, desigur, mica excursie pe acoperiș, de unde am avut vederi fantastice spre împrejurimi!

După palat ne propusesem inițial să vizităm și vecina Catedrală Notre-Dames-des-Domes, dar am zis să ne grăbim totuși spre pod, cât încă ploaia ne mai păsuiește. Ea conține mormintele papilor din Avignon, iar Grădinile Papale sunt chiar lângă. Ar fi fost fain, dar vremea... timpul... (Ca idee, cred că poți aloca liniștit o zi întreagă doar Avignonului; noi nu ne permiteam asemenea aroganță, mai aveam chestii pe agenda zilei.)

Deci ne-am îndreptat spre pod; e vorba, desigur, despre celebrul „sur le pont d’Avignon” din cântecelul copilăriei – cum să ratezi așa ceva?! Zis și Pont Saint-Benezet, după numele ciobănașului care a primit sarcina divină de a construi un pod peste râul Rhones și chiar a realizat-o (de unde și sanctificarea sa). În fine, nu intru în amănunte. Ideea e că locul are o poveste frumoasă în spate, că în realitate datează din sec. 13 și că, din cele 22 de arcade azi mai există doar 4. Ceea ce înseamnă că sunt doar ruine istorice, doar un ciot din vechiul pod ce se termină brusc în mijlocul râului; mă rog, plus o capelă. (Dacă citiți primele 2 recenzii de pe Google, veți întâlni 2 opinii diametral opuse: una care spune „wow, am plâns de fericire că m-am plimbat pe podul despre care cântam în copilărie și despre care n-aș fi crezut niciodată că-l voi vedea cu ochii mei” și alta – „hmm... doar renumele e de el... nici măcar nu poți traversa de pe un mal pe celălalt” ; ce bine că nu suntem toți la fel!)

A început să picure din nou, pe urmă picurii s-au îndesit, astfel că podul l-am vizitat sub șuvoaie de apă, ceea ce nu ne-a permis să savurăm pe deplin experiența. Am remarcat și aici numeroase panouri explicative, le-am pozat, pe unele le-am citit. Ne-am adăpostit ceva timp în zona acoperită din capăt, în dreptul Capelei Saint-Nicolas și când ploaia s-a mai domolit, am pornit din nou.

Ne învățaserăm lecția după cele 2 zile anterioare când, ratând masa de prânz, am cam bătut din buză de foame până la cină... Așa că am decis ca asta să nu se mai întâmple. Ți-e foame, nu ți-e foame – mai bine mănânci! Am căutat pe GoogleMaps și am găsit în apropiere La Table Hot, un mic bistrou deschis până la ora 22. Sigur, chestia asta n-are nicio relevanță atâta timp cât știam că între prânz și cină (definite în niște intervale orare foarte stricte) nu primești de mâncat, ci doar de băut. Am avut noroc, am prins încă dechis pentru prânz. Aveau ceva gen meniul zilei cu 2 variante, am luat câte o porție din fiecare și câte o băutură și nici măcar nu ne-a costat mult (pentru prețurile din Franța). Iar în răstimp, ploaia și-a potolit furia și din acest punct n-avea să ne mai necăjească prea tare...

Pe urmă am pornit să vedem ce ne mai oferă acest frumos oraș provensal. O scurtă plimbare pe artera principală Rue de la République, începând din Place de l’Horologe (după ceasul de pe turnul Primăriei) și până aproape de gară. Ne-am bucurat de priveliști faine, de clădiri cu adevărat impresionante: Teatrul, Primăria, biserici, muzee. Am poposit un pic și la Centrul Turistic, unde am găsit ceva broșurele.

Ne-am întors în stația de lângă Porte de l’Oulle, de unde autobuzul-navetă ne-a depus în doar câteva minute în parcare. Ne-am recuperat mașina și – la drum!

Voiam neapărat să vizităm amfiteatrul roman din Orange, dar am considerat că ar fi timp pentru o scurtă abatere spre alt obiectiv UNESCO: Pont du Gard. „Doar o poză-două și gata!” l-am rugat pe Tati. Ei bine, nu-i chiar așa. Citisem că poți aborda podul de pe malul drept sau stâng al râului Gardon (ceea ce înseamnă căi de acces diferite), însă nu e ca și cum l-ai putea admira din mersul mașinii, ci trebuie să ajungi într-o parcare, apoi să străbați pe jos ultima porțiune de drum (vreo 10-15 minute) ce te conduce la artefact. Nu se plătește bilet de intrare în sit, ci doar parcarea – 9 euro, indiferent cât timp poposești în zonă.

Așa că n-a fost „doar o poză-două și gata” , ci ne-a „mâncat” mult mai mult timp decât am estimat, vreo oră jumate, să zic. Dar ne-a plăcut foarte mult, și plimbarea până acolo, și obiectivul în sine, pe care l-am abordat din mai multe părți: am coborât pe sub pod și pe urmă prin pădurice până la un punct de unde ies poze frumoase, ne-am plimbat pe pod și apoi am urcat până la un punct de belvedere.

Într-adevăr, impresionantă construcție! Cu cei 360 m lungime și cu 3 niveluri de arce totalizând 48 m în înălțime, Podul Gard rămâne una dintre cele mai relevante dovezi ale geniului ingineresc al constructorilor romani. El făcea parte dintr-un apeduct de aproximativ 50 km, ridicat la mijl. sec. 1 d. Hr. pentru a alimenta cu apă orașul Nemausus (Nimes de azi). Podul este perfect conservat și, din 1985, inclus în Patrimoniul Mondial.

Zona aferentă însumează 165 ha și reprezintă un adevărat parc tematic, cu un centru de vizitare, spații culturale și de divertisment, restaurante, precum și activități în aer liber (pe apă și în natură). Privind din această perspectivă, investiția de 9 euro într-o zi de parcare pentru o familie cu copii – să zicem – merită cu prisosință! Pentru detalii puteți consulta site-ul pontdugard.fr/fr.

Ne-am rupt cu greu din acest decor magnific și ne-am grăbit să prindem deschis amfiteatrul roman din Orange – alt obiectiv UNESCO. L-am prins pe ultima sută de metri, ceea ce nu ne-a mai permis închirierea de audioghiduri, însă angajatul de la casa de bilete ne-a spus să nu ne grăbim, să vizităm în voie, căci ieșirea din sit este prevăzută cu turnicheți ce pot fi acționați doar din interior. Am uitat să spun că parcasem (cu plată) în apropierea Primăriei și că până la teatrul antic am mers pe jos (alergat, mai bine zis) vreo 10 minute. Voi atașa poze cu programul de funcționare și tarife (pe noi ne-a costat 9 euro de căciulă; citesc că între timp a crescut la 11,5 euro).

Ridicat în anii 27-25 î. Hr., în vremea domniei împăratului Augustus, este cel mai bine conservat teatru roman din Europa și, cu adevărat, impresionant, atât prin dimensiuni, cât și prin detaliile decorative, precum resturile de coloane și statuia de marmură a lui Augustus, ce dăinuie încă într-una dintre nișele de deasupra scenei. „De la un renumit loc de divertisment la un refugiu în timpul războaielor religioase și, mai târziu, folosit ca avanpost defensiv și închisoare în timpul Revoluției Franceze, istoria sa este pe cât de bogată, pe atât de turbulentă. Restaurat în sec. 19, a revenit la scopul său inițal: să găzduiască cei mai mari artiști ai lumii, de la Sarah Bernhardt la David Guetta, inclusiv Placido Domingo și Hans Zimmer. Un monument viu, care continuă să emoționeze publicul, între memorie și modernitate.” (citat de pe site-ul oficial theatre-antique.com).

Am vizitat pe îndelete (nu eram singurii întârziați), ne-am foit în sus și-n jos pe treptele de piatră, am pozat din toate direcțiile, am citit explicațiile plantate ici-colo pe panouri. Totuși, simțeam cum oboseala zilei ne cuprinde și probabil am stat mai puțin decât merita acest magnific loc. Mi-ar fi plăcut, deasemenea, experiența de a-l vizita cu ajutorul căștii de VR; la fața locului nici n-am știut că se poate (și probabil că nici nu s-ar fi putut la ora la care am ajuns noi), am citit mai apoi pe site. Și despre Arcul de Triumf din Orange tot mai târziu am aflat (mea culpa); am fi putut să mergem până la el, că nu-i departe și-i deschis nonstop.

... Am fost totuși mulțumiți la final de câte am reușit să vedem de-a lungul acestei zile, în ciuda vremii care ne-a mai băgat strâmbe pe ici, pe colo! Sigur că nu le poți cuprinde pe toate; ba nu-i timp destul, ba unele informații îți scapă cumva sau le uiți pe moment... Să luăm partea plină a paharului și să ne bucurăm de experiențele trăite, nu-i așa?!... Mâine e o altă zi și alte locuri minunate ne așteaptă să ni se dezvăluie! Măcar parțial...

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 57 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI