Aegiali și Lagada, adevărate colțuri de rai din Amorgos

TIPĂREȘTE

Voi începe depănările despre Amorgos spunând că această insulă cicladică m-a cucerit neașteptat de iute datorită farmecului său de insulă rurală, neatinsă de turismul de masă. Am debutat cu șederea în nord, în Aegiali, pentru aproape două zile în care, până când aveam ferry spre Astypalea, ne propuseserăm să vizităm nu numai orășelul în sine, ci și măcar unul dintre satele de munte din jur, că pentru mai multe nu era timp, să facem și plajă și baie că doar eram la cea mai faimoasă plajă, singura  de nisip din Amorgos.

 Dar, mai întâi să facem cunoștință cu Amorgos, cea mai estică insulă din Arhipelagul Cicladelor!

M-am gândit că n-ar fi rău să prezint un pic insula Amorgos, având în vedere că s-a scris prea puțin despre aceasta, nefiind o destinație nici prea la îndemână și nici prea în atenția turiștilor români. În ultima vreme, s-a făcut cunoscută de semenii din lumea largă din cauza cutremurelor care, odată cu Santorini, au ajuns și aici scuturând-o binișor și pe ea.

  Amorgos, situată între Naxos și Astypalea, este o insulă de dimensiuni modeste, cu o suprafață de 121 kmp, ceea ce o plasează pe locul șapte între Ciclade, cu o formă alungită, de 32 km lungime, lățimea variind între 3 și 12 km, și 112 kilometri de coastă, cu un relief muntos și arid, în mare parte. Cele mai înalte culmi ating puțin peste opt sute de metri în nord (muntele Krikellos fiind cel mai înalt, cu cei 821 m ai săi), șapte sute de metri în centru și șase sute de metri în sud, deci se poate spune că Amorgos e un „bloc” compact, aspect pe care l-am remarcat încă de pe ferryboat când ne apropiam și zăream doar pereți abrupți de stâncă.  

Destul de slab populată (un pic peste două mii rezidenți permanenți), Amorgos se mai însuflețește în timpul sezonului estival când apar turiștii, cu precădere francezi, care sunt atrași de naturalețea sa, peisajele de vis, de multele trasee de drumeție aflate în stare foarte bună, de ospitalitatea localnicilor, de siguranță (am văzut multe turiste călătorind singure în scop de trekking), pentru o gastronomie reușită și recunoscută.

Amorgos nu excelează în plaje, țărmurile sale accidentate nu au permis formarea unor plaje de nisip, ci mai degrabă se poate vorbi de plăjuțe de pietre apărute între pereții stâncoși, așa cum este vestita Agia Anna. Are o infrastructură relativ ok cu drumuri asfaltate, dar foarte șerpuite, din cauza reliefului, care leagă localitățile principale: Chora, capitala, cele două porturi Aegiali și Katapola, Arkesini în sud. Insula are un sistem de transport în comun cu autobuze KTEL, dar nu întotdeauna bine conectate la cursele de ferry, însă se poate apela la taxiuri care, surprinzător, sunt bine organizate și deloc scumpe.

  Desigur, este bătută de vînt, ca toate Cicladele, meltemi făcându-și de cap din iulie până la finele lui septembrie, însă cine o vizitează își asumă din start neplăcerea pe care ar cauza-o acest fenomen destul de deranjant.

Dacă ne referim puțin la istoria insulei, se poate spune că Amorgos a fost o putere în vremurile de demult, civilizația cicladică și cea antică fiind bine reprezentate de cetățile Arkesini, Minoa și Aegialis, apoi a urmat perioada de influență macedoniană când, începând cu 337 Î. C., a făcut parte din regatul lui Alexandru cel Mare. Există, în acest sens, ruine antice în insulă, pe care, cu părere de rău, nu am reușit să le vedem. A urmat era bizantină când s-a format capitala Chora, bine ascunsă între dealuri, pentru a fi la adăpost de atacurile piraților. În anul 1207, Amorgos  a fost cucerită de venețieni, intrând sub controlul familiei Gizi, iar în anul 1579 a căzut sub dominația otomană, de sub care s-a eliberat abia în 1830, când s-a unit cu Grecia mamă. În timpul dominației otomane, Amorgos a avut parte de un regim privilegiat din partea sultanilor imperiului.

Merită menționat faptul că, în zilele noastre, aici au fost filmat două pelicule faimoase: Le Grand Bleu sau Deep Blue din 1988, cu Jean Reno în regia lui Luc Besson care a pus efectiv Amorgos cea necunoscută până atunci pe harta turistică și mai recentul Les Cycladessau Two tickets to Greece, din 2022, o comedie romantică realizată nostalgic, ce a pus în lumină încă o dată farmecul insulei, făcând-o destinație atractică pentru cei ce caută o bucățică de Grecie autentică, fără cosmetizări.

Aegiali, sau mai bine zis Ormos Aegiali, este, ca mărime, cel de-al doilea port al insulei Amorgos, dar și cea mai căutată stațiune a insulei, deoarece deține singura plajă cu nisip din insulă, de altfel o frumusețe de plajă, situată într-un golf amplu, semicircular perfect, de câteva sute de metri lungime. Desigur, în jur s-au dezvoltat mai multe resorturi, dar și hoteluri și pensiuni mai mici, tipic grecești, cu studiouri și apartamente, restaurante, taverne, cafenele, prăvălii, magazine, așa încât a luat naștere un orășel în adevăratul sens al cuvântului. Populația sa permanentă numără până într-o sută de locuitori, fiind implicată în pescuit, agricultură și turism, însă vara localitatea portuară prinde viață fiind vizitată de turiștii care preferă relaxarea sau drumețiile și tranzitată de cei care vor să acceseze și insulele vecine, către care unele curse de ferry sunt conectate numai de aici.

Aleile sale cu desene albe florale, din trepte, ce despart casele albe cu arhitectură tipic cicladică reprezintă emblema orășelului Aegiali, pe care l-am îndrăgit imediat ce ne-a devenit casă. Aerul său nonconformist, șarmul emanat, precum și caracterul său simplu ridicat la rang de sofisticat, ne-au cucerit iremediabil.

  Am bătut îngustele străduțe ale orășelului Aegiali în seara în care am sosit și ne-am cazat, precum și în dimineața ce a urmat. După-amiaza târziu, după ce ne-am întors din Lagada, am testat plaja și ne-am declarat foarte mulțumiți de ce am găsit, confirmând cuvintele de laudă aduse locului: apă cristalină, mică la intrare, nisip auriu, șezlonguri, umbrele la prețuri modice. Noi am ales varianta la prosop fiindcă nu merita să plătim pentru doar o oră-două de bălăceală.

Ormos Aegiali este străjuit de dealuri proeminente ce pornesc brusc să se înalțe, pe care oamenii, din cele mai vechi timpuri, s-au retras din port pentru a întemeia așezări protejate de pericolele atacurilor piraților, luând naștere unele dintre cele mai frumoase sate de pe insulă. De fapt, comunitatea Aegiali include și celealte localități cocoțate pe colinele din jur: Tholaria, Potamos, Lagada sau micul Levrossos împreună cu care formează una dintre subdiviziunile Amorgos, respectiv cea nordică în care trăiește circa un sfert din populația insulei.  

Am cerut părerea recepționerei Sophia de la Hotel Pelagos https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=116908&d=pelagos-hotel-aegiali-i-amorgos--ciclade-alte-insule„cu privire la ce sat merită vizitat: Tholaria, Potamos sau Lagada, având la dispoziție doar varianta unui singur sat. E drept că toate acestea intră sub jurisdicția Aegiali, însă am primit recomandarea fermă, fără clipire, de a vizita Lagada, ca fiind cel mai reprezentativ sat din nordul insulei Amorgos, așa că ne-am înființat în stația de autobuz să-l luăm pe primul, distanța fiind de vreo 4-5 km în urcare. Am achitat șoferului biletele (2 €/pers.) și în zece minute autobuzul ne lasă la intrare în Lagada de unde ne lansăm pe aleile satului.

 Curios este că satul Lagada nu este vizibil din port, fiind bine „ascuns” între dealuri, însă de sus, din apropierea satului, priveliștea asupra golfului Aegiali, cu portul și plaja sa, este uluitoare.

Citisem că atracția numărul unu din Lagada o reprezintă o străduță îngustă în trepte, pictată cu margarete, care face deliciul tuturor celor ce pășesc pe ea. Așa că primul lucru făcut a fost să ne pierdem pe aleile pitorești ale satului în căutarea celei desenate cu margarete. Satul, tipic cicladic, are case micuțe albe, cu obloane albastre sau de alte culori tari, garnisite din plin cu bougainvillea în nuanțe aprinse ce curge peste acestea. La fel, bisericile micuțe se întâlnesc la tot pasul, știut fiind faptul că grecii se întrec pe înșiși în a ridica biserici în orice colțișor.

Desigur, am găsit vestita alee, nefiind deloc dificil, în centrul localității, admirând cocheta așezare din toate ungiurile, cel mai șic fiind în preajma tavernei Nikos, un punct important în Lagada, căttre care erau îndreptați turiștii dintr-un grup proaspăt sosit cu un autocar.

Mai aflasem, tot din documentarea prealabilă, că la distanță de câteva minute în afara Lagadei există o bisericuță cocoțată pe o stâncă având hramul Agia Triada, la care se ajunge urcând  multe trepte săpate în piatră,  dar nu foarte greu, amplasarea sa dând posibilitatea obținerii unor priveliști de vis.  

Bisericuța apare în fața ochilor ca o pată albă pe versantul muntelui și se pare că dăinuie din vremea ocupației otomane, este deschisă tot timpul, îngrijită, iar belvederea către golf și satul Tholaria este minunată.

Reveniți în satul care prinsese viață cu adevărat, fiind forfota prânzului, ne-am refrișat cu câte o bere la una dintre tavernele rustice din centrul satului, tocmai bune pentru a prinde puteri spre a explora și dincolo de sat, pe potecile de drumeție, către o biserică bizantină, Panagia Epanochoriani, veche de câteva secole, aflată cam la douăzeci de minute de mers pe un traseu bine marcat, cu destul de multe trepte.  

Peisajele rurale ne-au încântat pe tot parcursul, iar faptul că ne-am întâlnit cu drumeți ce băteau cărările, ne-a întărit convingerera că în Amorgos trekking-ul este o activitate practicată intens.

  Biserica este, într-adevăr, foarte frumoasă, un monument de arhitectură clasică bizantină și se afla la exterior în stare bună, interiorul neputându-l vedea, găsind-o închisă.

Am făcut cale întoarsă în sat și ne-am oprit pentru masa de prânz la una dintre tavernele care ne făcuse cu ochiul atunci când porniserăm spre biserică.

După ce ne-am potolit foamea, era timpul să ne îndreptăm spre Aegiali, unde aveam de gând să facem un pic de baie și plajă. Cum nu mai era cazul de autobuz și observaserăm că între Lagada și portul Aegiali există un traseu pietruit de drumeție, de patru kilometri, estimat a se parcurge în jumătate de oră-patruzeci de minute, ne-am lansat pe acesta, cu avantajul de a fi de dificultate redusă, în coborâre. Totul a decurs așa cum plănuiserăm, având motive să credem că experiența Amorgos debutase promițător.

Timpul relativ scurt petrecut în această parte a insulei Amorgos a fost mai mult decât agreabil, atât stațiunea Ormos Aegiali, cât și satul Lagada lăsându-ne o impresie foarte plăcută. A fost o întâlnire cu Grecia rurală, cu aspect autentic,  original, care, după ce veniserăm din agitata și aglomerata Santorini, ar fi putut speria cu atâta liniște și prezență umană scăzută, însă asta căutaserăm: tihnă, naturalețe, simplitate și am fost răsplătiți din plin cu rustic, bucolic, pitoresc,  fermecător!

    Recomand fără ezitare, îndeosebi pentru iubitorii de natură!

---

VIZUALIZĂRI: 92 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI