ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2025
DE Yoda
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 09.06.15
STATUS: PARTENER
LUNA
SEP-2025
TIMP CITIRE: 6 MIN

Drumul cu maşina de la Side la Bucureşti in 2025

TIPĂREȘTE URM de aici

După cele 14 nopţi de şedere la Side Zeugma Hotel, a venit şi momentul în care, cu părere de rău am pornit spre casă. Aşadar, într-o sâmbătă dimineaţă, după ce am luat micul dejun, am încărcat bagajele în maşină, am făcut check out şi am luat-o spre Gebze, unde aveam rezervare la acelaşi hotel la care am stat şi în 2023, Hotel Hyatt House Gebze. Drumul l-am împărţit tot în două etape, cea mai lungă fiind în prima zi. Am plecat sâmbăta pentru ca să plecăm din Istanbul duminica dimineaţa, atunci când e cel mai liber oraşul.

Prima zi: Side – Antalya – Burdur – Afyon – Kutahya – Bozoyuk – Bilecik – Sakarya – Izmit – Gebze

Google zicea că ar fi trebuit să facem vreo opt ore şi jumătate pentru cei 720 km.

Am ieşit din parcarea hotelului pe la ora 09:40 şi am mers prin staţiune până la capăt, la Tui Magic Jacaranda, unde am făcut la dreapta pentru a ieşi în D400. Deja se făcuse ora 10:00. Am continuat pe D400, care era din ce în ce mai aglomerat, până la Aksu, unde am făcut la dreapta pe D685 spre Isparta şi apoi la stânga pe autostrada de centură am ieşit în D650 ocolind oraşul Antalya. Partea din D650 unde începe urcarea spre munţi şi care este virajată a fost reparată recent pe ambele sensuri şi dacă in 2018 şi 2019 era cam prăpădită, acum era excelentă. Mie îmi place mult porţiunea aia de drum. Este adevărat că nu oferă ocazia şoferului să admire peisajul pentru că sunt multe curbe foarte strânse, dar oricum...

După vreo patru ore de mers, pentru că ajunsesem pe la jumătatea drumului, am făcut o oprire la un centru comercial de lângă Afyon, ca să ne dezmorţim, să mergem la baie şi să mâncăm ceva. Aici era o benzinărie, o parcare enormă şi un centru comercial foarte luxos, aproape un fel de mall. Am pus mai multe poze de aici. Afară bătea vântul şi era frig deşi bătea soarele, dar trebuie ţinut seama că Afyon este situat la 1050 metri altitudine. Am aflat asta cu surprindere atunci când am stat prima data la Aforia Thermal Residences şi nu intelegeam de ce dimineaţa tremuram de frig, pentru că orasul fiind amplasat pe un teren plat, nimic nu-ti sugerează că eşti la o aşa altitudine. Oricum, prin munţi temperatura scăzuse spre 14 grade.

Pe urmă am plecat, am mai oprit la o staţie de benzină Total (mare greseala) să facem plinul şi am tot mers spre nord. Au fost câteva porţiuni destul de lungi (5-10 km) pe care se lucra şi se mergea destul de încet pe o singură bandă. La turci chiar se lucra, era plin de utilaje pe marginea drumului, nu ca la bulgari.

Pe măsură ce ne apropiam de Sakaria, D650 devenea din ce în ce mai aglomerată. Din ce în ce mai mult se mergea în coloană pe ambele benzi. Când am iesit de pe D650 şi trebuia să ne încadrăm pe E80 spre Istanbul, am ratat ieşirea şi a trebuit să fac la dreapta spre Ankara. Deşi trecusem pe aici de multe ori, a fost o clipă de neatenţie şi m-am dus pe o bandă mai la stânga decât ar fi trebuit şi nu m-au mai lasat colegii de trafic (era mareaglomeraţie) să mă încadrez pe banda care trebuia. Ca atare am făcut ca atare un ocol de vreo 15 km până am reuşit să întoarcem şi să intrăm pe autostrada spre Istanbul.

În fine, s-a mers foarte încet şi prin tuneluri, acolo unde se fac din trei benzi două, am admirat din nou podul Osmangazi, care se vede impresionant pe partea stângă atunci când vii de la Izmit spre Istanbul şi la un moment dat, la intrarea în Gebze, ne-am mutat de pe E80 pe D100. Din D100 am făcut stânga pe un pod, şi am trecut pe lângă mallul Gebze şi am ajuns la Hyatt House Gebze, hotel la care stătusem şi în 2024 (ce bine e să ştii drumul...). Anul ăsta am găsit rezervare la un preţ şi mai mic decât anul trecut, adică 59 EUR/noapte, ceea cee aproape gratis. Am pus maşina în parcare, am făcut check in, am dus bagajele sus şi am plecat să mâncăm la mall-ul din spatele hotelului. După masă am făcut o tură la Migros (au un Migros imens acolo), ne-am întors la hotel, am făcut un duş, am băut o bere rece şi am trecut la odihnă.

Ziua a doua: Gebze – Istanbul – Hamzabeyli – Lesovo – Elhovo – Yambol – Targovişte – Razgrad – Ruse – Bucureşti.

Google zicea că erau 710 km şi cca. 9 ore de mers până acasă.

După o noapte de odihnă (am dormit foarte bine) şi după un mic dejun copios, am încărcat bagajele în maşină şi am plecat de la hotel pe la ora 09:45 şi am ieşit în D100. Vremea era frumoasă, cerul senin, o plăcere! De obicei, când plecam din Istanbul ploua de rupea. De cele mai multe ori şi când ajungeam în Istanbul. De data asta însă, am avut noroc.

Din D100 ar fi trebuit să trecem în autostradă cam după vreo trei kilometri, dar se lucra pe breteaua de legătură între D100 şi E80, aşa că am mai făcut un ocol de câţiva kilometri până să ajungem pe E80. Am continuat drumul spre podul Fatih Sultan Mehmet, pe care am traversat in Europa. După pod traficul a devenit mai aglomerat. Făcusem mai demult observaţia că şi şoferii turci au devenit mai nesimţiţi şi trebuie să reconfirm. Merg pe banda cea mai de viteză cu viteză mică, se face coadă în spatele lor, dar nu se dau la o parte nici să-i pici cu ceară. Se poziţionează în aşa fel încât să nu-i poti depăşi şi merg aşa “Yavaş, Yavaş” . De foarte multe ori mă duc pe banda 1 şi aia e goală kilometri întregi, aşa că trec de toţi pe banda care teoretic ar trebui să fie cea mai lentă. În partea europeană, mai ales acolo unde sunt numai două benzi, s-a mers destul de încet.

În plus, imaginati-va scena: mai spre Edirne, pe o autostradă goală, cu trei benzi, o maşină cu număr de Turcia merge pe banda din mijloc. Din spate vin eu destul de tare pe banda întâi, intenţionând să trec de el. Când eram la vreo 5 – 7 metri in spate, turcul trage dreapta, să se bage în faţa mea. Frâna, claxon, se repliază, scăpăm. Este incredibil că se poate aşa ceva pe o autostrada goală, cu trei benzi pe sens.

Am oprit la o benzinărie Petrol Ofisi înainte de vamă şi am făcut plinul. Mare diferenţă între benzina de aici şi mizeria de la Total. În Turcia benzina a fost ceva între 5,60 şi 5,75 lei.

Ultima porţiune, vreo 10 km, unde era şir de camioane, am mers încet, pentru că am ajuns în spatele unor şoferi “prudenţi” , cărora le era groază să apese pe acceleraţie. În fine, am ajuns la vamă, la Hamzabeyli şi am trecut în vreo 30 minute. Pe noi ne-au controlat destul de repede bulgarii, de data asta nu au mai cotrobait prin bagaje, s-au uitat puţin în portbagaj şi gata. Erau şi câţiva vameşi români care căscau gura pe acolo.

În Bulgaria s-a mers repede, nu era deloc aglomeraţie, doar în zonele cu şantier s-a mers încet. Câţiva kilometri la care se lucra când am mers spre Turcia erau deja asfaltaţi. Am mai oprit la un OMV să mai mâncăm un pic şi ne-am continuat drumul. La pod la Ruse am plătit repede cele 4 leva (am avut doar trei maşini în faţă), dar pe urmă am aşteptat destul de mult să ne dea drumul pe pod.

În Romania s-a mers repejor şi pe la ora 19:00 descărcam bagajele acasă.

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de Yoda in 05.11.25 12:42:19
Validat / Publicat: 05.11.25 13:37:49

VIZUALIZĂRI: 78 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yoda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Centrul comercial de langa Afyon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12150 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

⭐ValentinB_88⭐
[05.11.25 14:38:13]
»

Mulțumim pentru detalii. Nu am înțeles când ați ajuns după prima zi de condus, sau mi-a scăpat textul. Te admir pentru rezistența la condus... eu nu-mi fac curaj să merg atâția km. După cum am scris, am făcut București - Izmir cu 2 cazări intermediare, tocmai pentru a micșora timpii de condus și oboseala la volan.

Dar aici cred că este important și atelajul... o mașină mai nouă, mai dotată, cu scaune mai confortabile, poate chiar și automată... aduce un confort sporit și evident poți plusa cu câteva ore de condus.

Prima și ultima zi ar fi cele mai grele, pentru că traversezi Bulgaristanul. Dacă ar fi să merg în Side, probabil aș avea tot 1 cazare intermediară deși mi se pare obositor și așa. Ai ales foarte bine intermediara aia, aproximativ la jumătatea drumului.

Ăsta este dezavantajul major al mersului cu mașina. La un drum de genul acesta, 4 zile sunt cam pierdute. Dar evident vine la pachet cu alte avantaje...

YodaAUTOR REVIEW
[05.11.25 15:59:11]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Multumesc pentru vizita, vot si ecou.

Scuze, am uitat sa scriu despre ora sosirii. Am intrat in parcare la Hyatt cam pe la ora 18:30 (cam asa cum zicea si Google), pe la 19:00 terminasem cu check inn-ul si cu dus bagajele in camera, iar pe la ora 20:00 eram la masa la mall.

Eu fac doua opriri la dus, in principal datorita traversarii Bulgariei - care e obositoare si a celor doua vami. Am facut drumul asta si cu o singura oprire, dar e obositor si nu are sens. Prefer sa ajung devreme in Side si cat mai odihnit. Am fost si cu prima noapte in Edirne si in Gelibolu si in Kesan. A doua noapte a fost in Afyon, sau Pamukkale, sau Denizli. Cred ca cel mai bine e Edirne si Denizli.

La intoarcere fac o singura oprire. Incerc sa nu conduc mai mult de 8-9 ore. In afara de masina, eu cred ca e important si sa fii obisnuit cu drumul pe care mergi. Cu cat il stii mai bine, cu atat e mai usor si conduci mai relaxat.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
⭐ValentinB_88⭐
Alte articole din această RUBRICĂDrumul spre Antalya:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.050498008728027 sec
    ecranul dvs: 1 x 1