GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O zi perfectă la o fermă din Pampasul argentinian
Ziua petrecută în Pampasul argentinian, la ferma Santa Susana, a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase experiențe ale circuitului – da, mult mai spectaculoasă decât Delta del Tigre!
Pampasul argentinian este o vastă câmpie fertilă situată în centrul și estul țării. Relieful este aproape complet plat, cu întinderi largi de iarbă și foarte puțini arbori, iar regiunea este renumită pentru creșterea vitelor și pentru carnea de vită de calitate. Aceste spații deschise au dat naștere culturii gaucho, strâns legată de viața călare și de muncile câmpului.
De la hotelul din Buenos Aires am pornit dimineața cu autocarul, iar după aproximativ două ore de drum am ajuns la ferma Santa Susana.
La intrare ne-a întâmpinat proprietarul fermei, îmbrăcat în stil tradițional, iar ca semn de bun venit am fost serviți cu empanadas calde – gustări tradiționale argentiniene – și câte un pahar de vin.
Atmosfera a fost din primul moment relaxată și primitoare, iar ziua promitea să fie una specială.
Aici am aflat mai multe despre gaucho – figura tradițională a Pampasului argentinian, echivalentul sud-american al cowboy-ului. În secolele XVIII–XIX, acești călăreți se ocupau de creșterea vitelor pe întinderile vaste ale câmpiilor și își petreceau mare parte din viață în șa. Erau recunoscuți pentru îndemânarea lor în călărie și pentru rezistența fizică. Îmbrăcămintea specifică include pantaloni largi (bombachas), cămașă, vestă sau poncho, cizme din piele și pălărie cu boruri largi, iar la brâu purtau adesea un cuțit tradițional numit „facón” .
Vizita la fermă ne-a oferit ocazia să vedem aceste tradiții puse în practică, nu doar povestite.
Prima activitate a fost o plimbare cu trăsura prin incinta fermei, care ne-a oferit o primă imagine asupra întinderilor din jur și a atmosferei specifice Pampasului.
A urmat vizita propriu-zisă a fermei, unde am văzut încăperile tradiționale și am aflat mai multe despre stilul de viață al gaucho-ilor și despre modul în care se păstrează aceste obiceiuri.
După această incursiune în lumea rurală, ne-am îndreptat spre restaurantul fermei, o sală mare cu scenă, unde am servit prânzul.
Masa a fost foarte bună și bine organizată: aperitiv, fel principal și desert, iar vinul și apa au fost incluse.
Felul principal a constat într-un asado tradițional argentinian – diferite tipuri de carne pregătite la grătar, în special vită, coaste fragede, cârnați chorizo și pui, toate gătite lent pe jar, în stil specific Pampasului. Preparatele au fost gustoase și bine făcute.
Atmosfera a fost animată de muzică live, cu cântece tradiționale și momente de tango, iar la final ne-am lăsat și noi prinși în ritm și am dansat alături de ceilalți.
Partea cea mai spectaculoasă a zilei a fost însă demonstrația cu cai. Gaucho-ii au organizat întreceri și exerciții de îndemânare, iar caii – frumoși, puternici și foarte bine antrenați – au oferit un adevărat spectacol.
Am avut și noi ocazia să călărim, în siguranță, în spatele unui gaucho, experiență care a completat perfect această zi autentic argentiniană.
CONCLUZIE
Per ansamblu a fost o zi strașnică și o experiență de neuitat, ne-am plimbat, am dansat, am servit mâncăruri bune, am călărit și ne-am încărcat bateriile la maxim!
Ce ne-am fi putut dori mai mult?
Și pentru că este 1 Martie vă doresc din suflet să vă bucurați de o primăvară excelentă în deplină sănătate și bucurie! 🍀🪻🌷🙂
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de elenaadina in 01.03.26 15:32:20
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2020 O zi in Colonia del Sacramento — scris în 12.04.20 de Artana din BUCURESTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...























