Noaptea Sinagogilor Deschise la București

TIPĂREȘTE

Sâmbătă dimineaţa, 18 octombrie 2025. În timp ce-mi beam cafeaua în bucătărie, am auzit la radio că seara se va desfăşura evenimentul Noaptea Sinagogilor Deschise. Sinagogi din Bucureşti, Oradea, Arad, Timişoara, Satu Mare, Dej, Braşov, Iaşi, Bacău, Botoşani, Ploieşti şi Tulcea urmau să-şi deschidă uşile pentru public. Programul evenimentului cuprindea tururi ghidate, întâlniri cu rabinul (’Întreabă rabinul’), muzică şi dansuri, degustări de vinuri şi produse tradiţionale evreieşti, expoziţii, prezentări ale istoriei, tradiţiilor şi sărbătorilor evreieşti.

La Bucureşti au fost deschise trei sinagogi, două în zona Unirii-Sfânta Vineri (Templul Unirea Sfântă şi Templul Coral), şi cea de-a treia, în Piaţa Amzei (Sinagoga Yeshua Tova). Evenimentele s-au desfăşurat începând cu ora 20, până la miezul nopţii. Ne-am hotărât să megem la cele două sinagogi din zona Unirii-Sfânta Vineri, aflate la distanţă relativ mică de casa noastră (o plimbare de jumătate de oră în pas lejer, o staţie de metrou sau două staţii de autobuz /troleibuz).

Abia trecuse de opt seara când am ajuns la Templul Unirea Sfântă (Adhut Kodesh), pe strada Mămulari, în spatele magazinului Unirea. Denumirea străzii vine de la negustorii ambulanţi de mărunţişuri (mămulari) care animau vechile mahalale bucureştene.

Monument istoric de importanţă naţională, Templul Unirea Sfântă a fost construit pe la jumătatea secolului al XIX-lea de breasla croitorilor, fiind numit Sinagoga Mare a Croitorilor. În 1910, vechea sinagogă a fost remodelată şi modernizată după planurile arhitectului Iulius Grunfeld. Greu încercată de-a lungul timpului, Sinagoga din strada Mămulari a fost devastată de atacurile legionarilor din 1941, şi a scăpat de demolările masive din anii 80 care au pus la pământ cea mai mare parte a Cartierului Evreiesc.

Ultima ceremonie religioasă din Tempul Unirea Sfântă a avut loc în anul 1966, după care a fost închis. La iniţiativa rabinului şef dr. Moses Rosen, în anul 1978, sinagoga a devenit muzeu (numit iniţial Muzeul Obştilor Evreieşti, sub conducerea scriitorului Marius Mircu, apoi Muzeul de Istorie a Evreilor din România ’Şef rabin Dr. Moses Rosen’).

Începând cu anul 2015, Templul Unirea Sfântă a intrat într-un amplu proces de restaurare, muzeul fiind reamenajat şi inaugurat în 2019, sub un nou nume - Muzeul de Istorie şi Cultură a Evreilor din România ’Dr. Nicolae Cajal’. Expoziţia permanentă prezintă publicului o colecţie valoroasă de documente, fotografii, tablouri, cărţi, obiecte religioase şi de uz casnic ce ilustrează viaţa evreilor în ţara noastră şi contribuţia comunităţii evreieşti la construirea României moderne.

În prezent, muzeul aparţine Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, şi se poate vizita de luni până joi între orele 10-15, şi duminica de la 9 la 12. Vineri şi sâmbătă -Şabat-muzeul este închis. Cu ocazia sărbătorilor naţionale româneşti şi evreieşti, Templul Unirea Sfântă este închis.

După ce am admirat din stradă clădirea monumentală, puternic iluminată, construită într-un amestec de elemente maure, romanice şi bizantine, am intrat în vestibul unde am fost întâmpinaţi cu ’Bună seara! ’ şi ’Şabat Şalom! ’, şi invitaţi să gustăm pâine împletită, azimă evreiască şi felii de măr cu miere.

Foarte gustoasă, pâinea Challah (Hala) are în compoziţie miere şi ouă, şi este presărată cu seminţe de mac sau susan. Se prepară de Şabat şi la celelalte sărbători religioase, cu excepţia Paştelui evreiesc- Pesah-când se mânâncă azima evreiască (matzah) care este o pâine crocantă, nedospită, făcută doar din apă şi sare. Timp de o săptămână nu se mănâncă pâine şi produse de patiserie cu drojdie. Azima, numită ’pâinea întristării’ nu este gustoasă, dar are o semnificaţie religioasă aparte, aminteşte eliberarea din sclavie şi fuga evreilor din Egipt.

Cât despre feliile de mere cu miere, acestea sunt nelipsite de pe masa familiei de Anul Nou evreiesc (Roş Haşana), alături de hala, rodii, curmale, peşte sau cap de peşte/berbec. Feliile de mere unse cu miere însoţesc urarea tradiţională de Anul Nou: ’Şana tova ve metuka! ’ -’Să aveţi un an bun şi dulce! ’. Anul trecut, sărbătoarea Roş Haşana a început luni, 22 septembrie la apusul Soarelui, şi s-a încheiat în seara zilei de miercuri, 24 septembrie.

Tot în vestibulul muzeului am fost invitaţi la o degustare de vinuri kosher, produse în podgorii renumite din Israel. Vinuri albe, roşii şi roze... foarte bune! Cu această ocazie am aflat că vinurile kosher care însoţesc ceremoniile religioase şi petrecerile, sunt doar acele vinuri poduse şi comercializate sub directa supraveghere a unui evreu.

Cu un pahar de vin în mână, am trecut în sala mare a sinagogii, fosta sală de rugăciune, în prezent spaţiu expoziţional. Impresionant, am avut senzaţia că mă aflu într-un splendid palat oriental... Lume destul de multă, dar nu am avut neplăcuta senzaţie de înghesuială, poate pentru că oameni urcau la etaj, la cele două galerii care oferă o imagine spectaculoasă asupra întregii clădiri.

Fiul meu s-a oprit la un tânăr de vârsta lui care l-a învăţat să-şi scrie prenumele ’Nicolae’ în ebraica veche. Tinerilor, prezenţi în număr mare la acest eveniment, li s-a părut o experienţă interesantă, erau strânşi grămadă în jurul băiatului îmbrăcat în costum sobru negru, cu cămaşă simplă, albă. Eu şi soţul meu ne-am făcut o poză ca mărturie că ’am fost acolo! ’.

Pentru a citi în linişte şi a observa cu atenţie exponatele ar trebui să revenim într-o zi obişnuită. Printre vizitatori, am reuşit totuşi să vedem câte cava. Am admirat vesela din porţelan fin şi tacâmurile de argint care au stat cândva pe masa unei familii înstărite, în zilele de Şabat şi cu ocazia celorlalte mari sărbători evreieşti. Mi-au atras atenţia o rochie de mireasă şi un costum de mire... cine ştie cine le-a purtat, şi care o fi fost destinul tinerilor? Pentru că educaţia copiilor este foarte importantă în familiile şi comunităţile evreieşti, este prezentată vizitatorilor o sală de clasă dintr-o grădiniţă sau şcoală primară (Sala Heder Alef-Beit).

Pe scara îngustă, în spirală, am urcat la galeria de la primul nivel. Într-o sinagogă, acest spaţiu este rezervat femeilor. În prezent, sunt expuse tablouri de mare valoare din Pinacoteca Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, formată din donaţii ale artiştilor şi colecţionarilor de artă evrei. Am admirat tablouri semnate de Nicolae Vermont (Isidor Grunberg - primul student evreu al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti), Iosif Iser (Isidor Rubinsohn), Samuel (Samys) Mutzner, Victor Brauner, Arthur Segal, Margareta Sterian (Wienberg), Tia Peltz, Eva Cerbu (Siegler), M. H. Maxy (Max Herman Maxy). Să nu-i uităm pe Daniel Rosenthal şi pe Barbu Iscovescu, pictorii Revoluţiei de la 1848.

Alături de tablouri, sunt expuse sculpturile pe care Rita Şapira Şain, eleva profesorului Corneliu Medrea, le-a donat muzeului. Sculptoriţa născută în România este cunoscută iubitorilor de artă, lucrările sale fiind expuse în mari muzee din Israel, SUA, Canada, Mexic, Elveţia, România.

Vizitatorii muzeului au ocazia de a descoperi tablouri semnate Marcel Iancu (Janco), arhitect, pictor, grafician, scenograf avantgardist, născut în 1895 la Bucureşti, celebru în întreaga lume, mai puţin cunoscut în ţara din care a emigrat. Marcel Iancu a studiat arhitectura în Elveţia, şi face parte din grupul care a pus bazele mişcării Dada, alături de Tristan Tzara (Samuel Rosenstock).

Marcel Iancu a influenţat modernizarea Bucureştiului în perioada interbelică, prima locuinţă particulară modernă din capitală fiind creaţia sa. Casa Fuchs de pe strada Negustori nr. 33, locuinţa negustorului de vinuri Jean Fuchs, a fost proiectată în anul 1927 de Marcel Iancu, şi este considerată prima vilă din seria ’cutiilor albe’ care au schimbat faţa capitalei noastre.

Fraţii Iancu (Marcel şi Iuliu), au proiectat şi construit zeci de vile şi blocuri, majoritatea în Cartierul Evreiesc şi în zona de nord a Bucureştiului. Primele construcţiimoderniste din oraş au aparţinut familiei şi prietenilor fraţilor Iancu (avocaţi, negustori, famacişti). Vila din strada Maximilian Popper 55, construită pentru părinţi, a adăpostit atelierul în care picta Marcel Iancu. În anii petrecuţi în România, ahitectura a fost principala sursă de venit dar pictura a rămas marea sa pasiune. Imobilul Clara Iancu din strada Caimatei 20 a primit numele soţiei lui Marcel Iancu, şi a avut dublă destinaţie, de locuinţă şi de sediu al firmei Biroul de Studii Moderne al fraţilor Iancu.

Progromul din ianuarie 1941 de la Bucureşti l-a determinat pe Marcel Iancu să emigreze în Palestina. După înfiinţarea statului Israel şi-a continuat cariera artistică şi didactică, dar n-a mai proiectat niciodată locuinţe particulare. Cu atât mai valoroase sunt vilele şi blocurile din Bucureşti semnate Marcel Iuliu Iancu, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare sau urâţite de renovări neinspirate.

Pe ruinele unui vechi sat arăbesc aflat la 20 km. de Haifa, la poalele Muntelui Camel, nu departe de ţărmul Mediteranei, Marcel Iancu a întemeiat satul de artişti Ein Hod. O aşezare boemă în care s-a amenajat Muzeul Janco Dada dedicat artistului avantgardist născut în România, ţară în care a trăit şi a creat în prima parte a vieţii, şi pe care a părăsit-o în vremuri tulburi, împreună cu o mare parte a evreilor din România.

După ce am admirat îndelung tablourile, am urcat la galeria de la al doilea nivel care oferă o perspectivă spectaculoasă asupra întregii clădiri. Aici este expusă o piesă de mare valoare, recent restaurată, provenită de la o veche sinagogă din Iaşi: Aron Kodeş, chivotul sfânt în care se păstrează sulurile cu textele Torei într-o sinagogă funcţională. Pentru că Templul Unirea Sfântă a devenit muzeu, în incinta sa nu mai există sulurile de Tora.

La galeria de sus a muzeului, sunt expuse documente preţioase ale comunităţii evreieşti din ţara noastră. Aflăm că primii evrei stabiliţi la Bucureşti au fost sefarzii, ajunşi în Ţările Române prin Imperiul Otoman, în secolul al XVI-lea, după ce au fost expulzaţi din Spania şi Portugalia pentru că au refuzat convertirea la catolicism. Evreii spanioli înstăriţi au adus în Ţările Române negoţuri inedite (primele ateliere de sticlărie şi fierărie din Bucureşti au aparţinut evreilor), instituţii comunitare şi organizaţii culturale, au înfiinţat şcoli, spitale, azile de bătrâni de care au beneficiat atât românii cât şi evreii aşkenazi, mult mai numeroşi, veniţi mai târziu din estul Europei. Cu toate că nu a fost niciodată foarte mare, comunitatea sefardă din ţara noastră (mai ales cea din Bucureşti) a fost bogată şi influentă. Bancheri, negustori, medici, industriaşi... Aş aminti doar un singur nume: Jacques Menachem Elias, consilier al regelui Carol I, care a lăsat întreaga sa avere Academiei Române. Din banii săi, a fost construit Spitalul Elias din capitală.

Sinagoga Cahal Grande (Marele Templu Spaniol), una dintre cele mai mari şi mai frumoase sinagogi de rit sefard din Europa, a fost distrusă de legionari în 1941. Sora sa mai mică, Cahal Cicu, a fost demolată de comunişti în 1978, împreună cu cea mai mare parte a Cartierului Evreiesc din centrul Bucureştiului. Astăzi nu mai există nicio sinagogă sefardă în Bucureşti, iar numărul evreilor sefarzi din capitală este foarte mic (mai puţin de 100 de persoane).

În timpul şi după Al Doilea Război Mondial, sute de mii de evrei au emigrat din România, majoritatea în Israel. Dacă în perioada interbelică, în România exista una dintre cele mai mari comunităţi evreieşti din Europa (peste 750.000 persoane), în prezent în ţara noastră trăiesc circa 2500 evrei, cea mai mare parte aşkenazi.

În timp ce studiam în linişte documentele expuse la cea mai înaltă galerie a vechii sinagogi, a început spectacolul în sala mare de la parter. De la înălţime, am admirat dansatorii din trupa de dansuri evreieşti Haverim, tineri, energici şi talentaţi. A fost un moment foarte plăcut, spectatorii au cântat, au dansat şi au aplaudat pe ritmurile muzicii tradiţionale evreieşti. Cea mai cunoscută melodie... desigur, Hava Nagila, nelipsită de la nunţile şi sărbătorile evreieşti. Bine zice acest cântec, cunoscut în toată lumea: ’Să ne bucurăm şi să fim fericiţi! /Să cântăm şi să fim fericiţi! ’. M-a amuzat teribil un dans pe care nu-l ştiam, în timpul căruia băieţii saltă în ritmul vesel al muzicii, purtând pe cap sticle pline cu băutură. Nu-i uşor să dansezi fără să răstorni sticla din creştetul capului! Vă rog să vizionaţi filmuleţele, mi-a plăcut tare mult.

În drum spre casă, ne-am oprit la Templul Coral (strada Sf. Vineri nr. 9), cel mai mare lăcaş de cult mozaic din Bucureşti. Despre Templul Coral, şi despre evenimentele desfăşurate în Noaptea Sinagogilor a povestit deja detaliat @tata123. Dacă la Templul Unirea Sfântă, atmosfera mi s-a părut relaxată, boemă chiar, la Templul Coral ordinea era strict menţinută de trupele de jandarmi care au creat coridoare separate pentru intrare/ ieşire, şi au verificat vizitatorii care purtau bagaje voluminoase. De înţeles, având în vedere prezenţa la sinagogă a Şef Rabinului, şi a altor persoane oficiale.

La Templul Coral tocmai se termina Întâlnirea cu Şef Rabinul, purtată mai cu seamă pe teme religioase. Seara s-a încheiat cu un eveniment aşteptat de foarte multă lume, concertul de muzică tradiţională evreiască susţinut de actriţa Maia Morgenstern şi Bucharest Klezmer Band. Noi am plecat înainte de începerea concertului, nu mai era niciun loc liber pe băncile din sinagogă. Suntem mulţumiţi că avut ocazia să admirăm interiorul Templului Coral, de o frumuseţe care te lasă fără grai, replică a Sinagogii Tempelgrasse din Viena, distrusă de nazişti în anul 1938.

Am petrecut o seară frumoasă la sinagogile din Bucureşti, distractivă şi educativă, în acelaşi timp. Un eveniment impecabil organizat, prilej de a cunoaşte istoria, tradiţiile, cultura comunităţii evreieşti din România!

În zona vechiului Cartier evreiesc (ce a mai rămas după demolările masive din anii comunismului), îşi desfăşoară activitatea Teatrul Evreiesc de Stat (fostul Teatru Baraşeum). Din 1948 până astăzi, pe scena teatrului din strada Dr. Iuliu Barasch, s-au jucat peste 200 de piese de teatru, în idiş şi în limba română. Am fost şi eu la multe spectacole... În tinereţea mea, cele mai multe spectacole erau în limba idiş (traduse în cască), astăzi, cele mai multe spectacole se joacă în limba română. Teatrul Evreiesc de Stat are o trupă de actori foarte bună, un repertoriu bine ales şi o sală de spectacole cochetă cu 200 de locuri. Sunt şi concerte gratuite de muzică tradiţională evreiască, susţinute de actorii şi orchestra Teatrului Evreiesc de Stat. Este singurul teatru al unei minorităţi din capitala României, şi unul dintre puţinele teatre evreieşti din afara Israelului. Recomand!

---

VIZUALIZĂRI: 50 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI