ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.04.2025
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2025
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Burj Khalifa, turnul Babel din timpurile noastre

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Babilon (Babel) era un oraș unde întreaga omenire era unită, toți oamenii vorbind o singură limbă și migrând dinspre est; era orașul regelui Nimrod, și primul oraș construit după Potop. Oamenii au hotărât ca orașul lor să aibă un turn atât de mare încât vârful său 'să ajungă la cer. ' Însă, după cum scrie în Biblie, Turnul Babel nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unui scop fals, anume faima constructorilor lui și zeilor în care credeau aceștia. Însă Dumnezeu văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile și a împrăștiat limbile ca să nu se mai poată înțelege între ei pe tot pământul.

Există un firicel de adevăr din comparația mea a turnului contemporan cu cel din Babilon. Seamănă oarecum puțin la bază, ajunge până la cer (în ghilimele), poziția geografică să zicem că nu este atât de departe de poziția turnului descris în biblie, iar turiștii care îl vizitează vorbesc toate limbile pământului.

În aceste zile am avut o sărbătoare deosebită. Articolul meu nu are nici o legătură cu această sărbătoare dar este scris despre un obiectiv turistic deosebit și unic din lume, și am îndrăznit să compar această senzație cu celebrarea unei mari sărbători. Pentru că pentru mine fascinat de vizitele clădirilor înalte urcarea la un etaj pe care scrie numărul 148 este ca o sărbătoare.

Astfel am decis să dedic câteva ore din minivacanța de paște din acest an și să scriu despre un loc deosebit, turnul Burj Khalifa din Dubai și observatorul său de la etajul 148.

Câteva cuvinte despre Burj Khalifa

Turnul construit bate record după record, este demunită ca și clădirea cea mai înaltă din lume, clădirea cu cele mai multe etaje, clădirea cu cele mai rapide lifturi, clădirea cu moscheea situată la cea mai mare înălțime. Dar pentru mine era un record și să mă uit la clădire de jos în sus, dar iată că am reușit să mă uit și de sus în jos :)

Să zicem că este încă un record ca turnul de 163 etaje s-a construit în 5 ani (2004-2009) Pe siteuri scrie că arhitectura este high-tech-neo-futurism, arhitecți erau șase (Adrian Smith, Marshall Strabala, George Efstathiou, Slidmore Owings&Merill și William Baker care a fost și inginer structural). Contractorii principali erau Samsung C&T Corporation, Arabtec și Besix Group.

Înălțimea turnului este de 828 m (să zicem aproape 1 km, tocmai se construiește unul în Arabia Saudită care va avea peste 1 km înălțime) are 58 lifturi, 163 etaje.

Câteva curiozități despre turn: Arhitectul clădirii a folosit forma crinului păianjen en.wikipedia.org/wiki/Spider_lily iar amprenta la sol a turnului are această formă, greutatea betonului folosit la construcția turnului echivalează cu greutatea a 100000 de elefanți, iar oțelul folosit are o greutate totală de 31400 tone. Seara de obicei se fac proiecții pe turn și mă tot întrebam ce reprezintă imaginea elefanților care sînt proiectați pe turn. Dar proiecțiile respective (imaginile, reclamele, inscripțiile Emaar) sînt compuse din luminile încastrate în turn, nu cred că există proiector pe lumea asta care să proiecteze imagini de jos până sus pe o înălțime de aproape un km.

Proprietarul turnului este Emaar, de fapt pe orice clădire din jur scrie Emaar cu litere mari. Emaar este cel mai mare dezvoltator imobiliar din EAU — en.wikipedia.org/wiki/Emaar_Properties, ca și idee după aproape 2 luni după vizita din Dubai încă apar reclamele Emaar atât pe telefonul meu cât și pe PC ul personal :) Proprietarul Emaar însă este mult mai sus undeva în vârful Emiratelor Unite :), ceea ce am înțeles că prințul ar fi acționarul majoritar. Iar Emaar nu se limitează doar la UAE există Emaar Arabia Saudită, Emaar India, Emaar Pakistan, și așa mai departe. Dar să revenim la proiectul Burj Khalifa despre care pot scrie că a fost cel mai tare proiect Emaar de până acum. Despre turn aici: en.wikipedia.org/wiki/Burj_Khalifa

Vizita noastră și accesul spre turn

Nu vreau să scriu prea multe despre istoricul clădirii, mai degrabă voi povesti despre vizita noastră, relatări care pot fi foarte utile viitorilor vizitatori. Voi începe cu accesul spre obiectivul aflat la adresa 1 Sheikh Mohammed bin Rashid Boulevard. Acest bulevard este circular și pleacă/se întoarce în Financial Center Street care străbate în lung tot Dubaiul. Șoseaua circulară sus-numită înconjoară Burj Khalifa, Dubai Mall și lacurile sale. Aici ar fi și centrul Dubaiului. Accesul spre obiectiv se pot face în mai multe moduri, cu metrou, bus, taxi sau indirect cu feribotul (folosind Dubai Creek canalul cu legături maritime)

La Burj Khalifa putem ajunge cu metroul (linia roșie), autobuz (liniile 27,98E, F, și 13) sau cu taxi. Despre mijloacele de transport în comun am povestit data trecută aici: vezi impresii

Dar și mai important ar fi să știm cum ajungem la intrarea în turn. Pentru că nu se ajunge prin accesul de la intrarea principală (acolo există interdicție pentru vizitatorul obișnuit, am reușit să ajung până acolo dar m-au întors paznicii din fața turnului) se ajunge dinspre Mall. Locația se află aici thedubaimall.com/en/map

Location: At the Top, Burj Khalifa /Level: Lower Ground Floor /Parking: P1, Fashion Parking

de acolo se ajunge printr-un coridor mai lung până la baza turnului la lifturi.

Costuri vizită turn

Conform siteul turnului -- burjkhalifa.ae -- există o multitudine de variante pentru a vizita turnul. Să zicem că ar fi pentru toate buzunarele pentru că vizita la etajul 125 nu te bagă în faliment :). Pentru că vizita observatorului de la etajul 124/125 costă aproximativ 200 lei (159 aed) iar panorama este deosebită de acolo, sînt totuși 125 etaje :) Ultima oară am fost la un etaj 125 în China acum mulți ani. A fost cea mai înaltă clădire vizitată de mine până acum. Ei acum am depășit.

Se complică treaba când se dorește mai mult. Vizita la observatorul de la etajul 148 costă 399 aed (cca 500 lei/persoană deci mai mult decât dublu cât prima variantă dar asta doar dacă vizităm până la ora 12.00 sau după ora 20.00, în rest ar fi 553 aed (cca 720 lei/persoană, deci triplu față de prima variantă) În fine cel mai mult se plătește pentru VIP Lounge, vizita la etajele 152,153,154, o vizită combinată cu ceva de băut mâncat (puțin de tot un pahar de ceva alcoolic sau nealcoolic ori ceva snacks) și costă 769 aed (cca 1000 lei/persoană, de cinci ori prima variantă)

Descrierea biletului nostru în engleză:

OverviewIndulge in a premium experience at the world’s highest observation deck on level 148 of Burj Khalifa. Skip the lines, learn from multilingual guides and enjoy exquisite Arabic sweets, aromatic Arabian coffee, and refreshing beverages in the SKY lounge with breathtaking views from the outdoor terrace, 555 meters above ground. Avoid the crowd and enjoy the best views of Dubai in style. Included:Entry ticket to the world’s highest observation deck at level 148Entry ticket to levels 124 & 125Priority access & fast-track queuesMulti-lingual guided tourIndoor & outdoor terraceAccess to Sky Lounge, a luxury seating area with refreshmentsWelcome refreshments including Arabic coffee, sweets & soft drinks

Cât despre prețuri există o multitudine de variante, combinații de exemplu bilete combinate cu vizita la acvariu, vizita la Sky Walk (o clădire din vecinătate unde la ultimul nivel cca 50 etaje, fie te plimbi pe o podea transparentă de sticlă ori ești legat în ham și te plimbi în exterior) vizita la opera din Dubai (aflat în apropiere). Vizitele combinate pot fi avantajoase dacă dorești să vizitezi mai multe atracții se pot economisi bani (până la cca 100-250 lei în banii noștri în funcție de variante, și nr de vizitatori)

Orarul de vizitare este zilnic de luni până duminică 7.00-24.00

Cum a decurs vizita noastră

Dar să revenim la Burj Khalifa. La prima vizită din Dubai Mall nu am găsit bilete la etajul 125. Era după ora 14.00. Din acest motiv recomand insistent să se facă o rezervare din timp, chiar și de acasă din România. Noi am fost în perioada ramadamului când există mai multe posibilități să vizitezi obiective fără a sta prea mult la coadă sau să nu faci rezervare. Dar la acest obiectiv adică la turnul Burj Khalifa foarte vizitat și în perioada ramadamului chiar trebuie făcută o rezervare. burj-khalifa.dubai-tickets.co

Mi s-a spus ca a doua zi să vin mai devreme. Trebuia să mă gândesc și să fac o rezevare, doar aveam internet și PC-ul la hotel dar nu am făcut-o (ori din comoditate, ori am uitat). Am ajuns a doua zi mai devreme (ora 9.00) și tot nu am găsit bilete la etajul 125. Dar erau bilete la etajul 148 la prețul redus valabile până la ora 11.00. În plus de asta am mai beneficiat și de un bilet gratuit din motive medicale astfel am plătit doar 2 bilete în loc de trei (2 x 399 aed, cca 1000 lei) În EAU se pune mare accent la ajutarea persoanelor cu probleme medicale din toată lumea în astfel de cazuri este foarte bine-venit să se ia în EAU documentele necesare traduse în engleză sau cardul european aferent.

După plată (cu cardul) am fost rugați să intrăm într-o sală de așteptare. Sala era destul de plină nu am mai găsit loc să stăm pe jos, dar în scurt timp puteam să mergem mai departe. Fiecare a mai primit un ecuson autoadeziv pe haine pe care scria premium. Am ajuns într-un fel de lobby în care se afla macheta turnului. Acolo s-a făcut o prezentare despre istoria construcției. A urmat drumul prin acel coridor până la baza turnului unde se aflau lifturile pentru vizitatori. Acel coridor era ca un muzeu se puteau observa diferite machete despre diferitele stadii de construcție ale turnului. Era povestit totul despre turn pe acolo.

Coridorul era împărțit în două culoare, unul era destinat pentru cei care vizitau etajul 125 iar celălalt culoar pentru cei care vizitau etajul 148 sau 154. Culoarul pentru etajul 125 era plin și așteptau sute de persoane. Asta mă aștepta dacă reușeam să cumpăr biletele mai ieftine. Astfel am ajuns rapid la primul lift. 125 etaje am urcat în mai puțin de un minut. În lift nu simți viteza acestuia, pur și simplu ajungi repede. De la etajul 125 la 148 trebuie urcat în alt lift. Acest lift era mult mai lent, și am mai observat doar 2 lifturi care facilitează accesul la etajele cele mai superioare (148,154 sau 163, acesta din urmă doar pentru angajați)

Ajuns la etajul 148, mai întâi am intrat în câteva încăperi unde se aflau fotolii, măsuțe, canapele confortabile. Stând pe acele canapele ne puteam uita spre peisajele observate de pe turn. Stând pe acolo am fost serviți cu prăjiturele, cafea, sucuri. Deci a fost o surpriză plăcută. Dar dacă citeam descrierea biletului cu accesul la etajul 148 https://ticket. atthetop. ae/make-your-ticket/? id=798 acolo scrie că vom fi serviți cu cele descrise mai sus în plus de asta avem acces la sky lounge, audio ghid în mai multe limbi, acces skip de line (exact ce am descris mai înainte, adică acces fără așteptare) WIFI gratuit în turn.

Un mic minus aș descrie aici. Pe site descrie foarte frumos despre drepturile tale, cafeaua băută la etajul 148, etc, etc. Dar acolo nici un angajat nu insistă, trebuie să mergi să-ți ceri drepturile, asta aflând întâmplător că am intrat pe siteul lor acolo sus la descrierea biletului meu. Deci care mergeți acolo să știți că se dă dar nu vă bagă în sac :) Acest lucru am întâmpinat și la alte atracții/hotel (am descris deja partea cu băutura de la bar) nu știu cum dar angajații de acolo nu prea te ajută să beneficiezi de cele la care ai dreptul, trebuie să descoperi singur :) Și nu știu exact dar parcă am un feeling că puteam să urc și la etajul 154 aolo unde se află restaurantul. De și în descriere scrie foarte clar etajul 148 iar sky lounge este acolo la etajul 148 iar VIP Lounge la etajul 154 dar o întrebare nu mă costa nimic. Nici nu îmi dau seama de ce n-am întrebat măcar dacă se pot urca încă 6 etaje. Dar o să întrebați voi dacă ajungeți pe acolo :)

Nu era nici prea înghesuială pe acolo. Tot acolo se află un magazin de souveniruri toate cu motivele turnului Burj Khalifa. Erau acolo șepci, tricouri, ceasuri, căni, bijuterii, magneți, altele. Am fost și la toaletă nu că trebuia doar că am vrut să experimentez cum te p... și de la etajul 148 :):):)

Zona de observare este împărțită în două, o zonă închisă (unde te uiți doar prin ferestre iar încăperile au tavan) și o zonă deschisă (unde te uiți tot prin ferestre dar nu are tavan simți vântul de acolo de sus și pe alocuri unde există niște grătare poți face fotografii libere (fără acea sticlă) Am observat de acolo și diferența de etaje (15 etaje până în vârf) Acolo sînt restaurantul de la 154, moscheea de la etajul 158 (cea mai înaltă moschee situată din lume) iar restul sînt etaje tehnice, neaccesibile.

La momentul vizitei am avut vizibilitate excelentă. Eu asta mi-am dorit, să urc ziua. Dacă era ceață sau alt fenomen meteo nu urcam. Am tot urmărit condițiile meteo înainte să văd să nu dau banii degeaba. Este foarte frumos să se urce și la apus (am experimentat apusul într-un alt loc la înălțime din Dubai, voi povesti la momentul potrivit) dar eu asta am dorit să urc ziua în amiaza mare. Eu am dorit să văd cartierele din jur până departe, să găsesc locul nostru de cazare (aflat la cca 2 km de turn) și marea (golful Persic) cu insulele sale artificiale construite de om) Toate astea le-am văzut și am beneficiat de o calitate vizuală excepțională. Iar când te uitai în jos simțeai la propriu că ești într-un avion doar că nu mai auzeai motoarele :) Excelent, nu am cuvinte să descriu cum m-am simțit acolo sus, experiența a fost unică în viața noastră.

Ce am văzut din turn?

Am explorat de mai multe ori ambele zone atât zona închisă cu sticlă cât și zona de terasă. În primul rând am dorit să văd litoralul de la golful Persic și locul nostru de cazare. Având o orientare geografică bună am descoperit imediat locul/hotelul descris aici vezi impresii.

Pe urmă am observat toate plajele disponibile din Dubai inclusiv plaja celebră unde se află hotelul celebru de 7 stele Burj al Arab. Pe urmă din turn se observă foarte bine insulele artificiale construite de om, și mai ales cele din complexul Lumea (acele insule sînt denumite după câte o țară din lume, dar nu au reușit să le construiască pe toate astfel insula România și multe altele încă lipsesc)

Din turn se poate observa infrastructura excelentă ce se regăsește în Dubai. Mașinile pe aceste artere se văd mici ca furnicile. Pe partea opusă se vede canalul cu legături maritime Dubai Creek, multe ambaracțiuni și multe porturi turistice sau utilitare. Se vede și Dubaiul vechi din turn care de fapt nu este atât de vechi, așa cum a scris un coleg AFA mai demult orașul nu prea are rădăcini s-a dezvoltat curând cu ajutorul petrolului.

Ceea ce observăm în imediata proximitate a turnului sînt lacurile, Mallul din această zonă, zona de agrement de lângă lacuri, clădirile tradiționale și celelate blocuri turn care majoritatea sînt de birouri, de locuințe și hoteluri. Blocurile turn din jur majoritatea au între 50-100 etaje dar te uiți de sus la ele :)

Din turn se vede și deșertul. Dar se observă tot mai puține terenuri neocupate. Majoritatea terenurilor sînt ocupate fie cu clădiri gata construite fie cu câte un șantier și clădiri în devenire.

Am întrebat un angajat de la etajul 148 despre durata posibilă a vizitei. Nu există în regulament o anumită durată dar recomandă ca șederea la etajele superioare să nu depășească o oră. Dar asta nu înseamnă că dacă ești extrem de pasionat că te dă afară dacă ai stat 6 ore pe acolo :) După ce am văzut /revăzut /și încă o dată revăzut tot din turn am hotărât să coborâm. Aveam de văzut și altele în acea zi :)

Următoarea oprire am făcut-o la etajele 124/125. Era un pic mai multă lume dar nu era înghesuială. La etajul 125 este un complex cu magazin de souveniruri/altele, câteva atracții iar la 124 observatorul. Se observă o diferența vizuală privind peisajul de jos între observatorul de sus și observatorul de jos (cele 23/24 etaje diferență) Mai este o atracție aici, o podea din sticlă care în opinia mea nu este prea reușită. Pe sub podea există ecrane în care observi imagini ca și cum ai face tu un sky-walk la etajul 125 iar sub tine nu se află nimic doar podeaua de sticlă. Iar în timp ce pășești pe acele sticle începe să crape să se și audă, virtual bineînțeles.

După coborârea definitvă înainte să ieșim în mall, am trecut prin magazinul turnului, diferite standuri, souveniruri cu obiecte de cumpărat care le aduce aminte turistului despre vizita efectuată.

Vizita noastră începând de la plata biletului până la coborârea din nou la mall a durat 2 ore și 15 minute. Recomand tuturor care vizitează Dubaiul ca acesta să fie primul obiectiv obligatoriu de vizitat acolo. Călătorii faine vă doresc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 21.04.25 22:03:04
Validat / Publicat: 22.04.25 09:22:58
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Burj Khalifa,toate clădirile din jur sînt Emaar Properties
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

doinafil
[23.04.25 16:36:18]
»

Cristos a înviat!

Tare faină alegere ați făcut! Pozele sunt minunate, iar video-urile atașate, nu fac decât să întregească impresia că tu însuți ești o pasăre, care are privilegiul de-a vedea de suuuus pe toți zgârie-norii Dubaiului!

Diferența de câteva etaje mai sus (de 14 etaje, în cazul de față) pe care ați fost nevoiți să o plătiți, seamănă - oarecum - cu diferența de la nivelul 2 (de 125 m) până la nivelul 3 (276 m) al Turnului Eiffel - Paris, desigur, la o înălțime de aproape 2,6 ori mai mare pe care o are Burj Kalifa față Turnul Eiffel, care are numai 324 m înălțime

Diferența de preț pe care ați plătit-o (aprox. 1000 lei românești) este, după părerea mea, destul de mare, daaaar, se pare că a meritat!

Eu am plătit la Turnul Eiffel, în sept. 2013, o diferență de doar 4 euro între nivelul 2 și 3, o diferență foarte mică și a meritat cu prisosință!

Felicitări pentru articol, poze și... nelipsiții !

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[23.04.25 16:43:38]
»

@doinafil: Adevarat a inviat.

Multumesc pentru ecou si vot, precum rabdarea de a citi. A iesit din nou... lung dar ce sa fac daca imi place sa povestesc... in scris.

Cat despre pret 1000 a fost totalul, nu diferenta.

Sa aveti o zi buna😀

webmasterX
[27.04.25 19:10:05]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "'Must See' în Dubai, DUBAI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Vacanța în Dubai]

nicole33
[28.04.25 06:49:12]
»

@AZE:

Felicitări pentru experienţa de neratat a urcării în turn şi pentru articol!

Să zicem că ar fi pentru toate buzunarele pentru că vizita la etajul 125 nu te bagă în faliment . Pentru că vizita observatorului de la etajul 124/125 costă aproximativ 200 lei (159 aed) iar panorama este deosebită de acolo, sînt totuși 125 etaje  ... Se complică treaba când se dorește mai mult. Vizita la observatorul de la etajul 148 costă 399 aed (cca 500 lei/persoană deci mai mult decât dublu cât prima variantă dar asta doar dacă vizităm până la ora 11.00 sau după ora 21.00, în rest ar fi 479 aed (cca 600 lei/persoană, deci triplu față de prima variantă)

Amfostacolo şi eu şi am fost foarte mulţumită să pot urca doar până la etajul 124/125, la 452 metri înălţime.

Cu riscul de a părea ca vulpea care, pentru că nu ajunge la struguri, zice că sunt acri, aşa şi eu consider că nu merita să plătesc de 2,5 ori mai mult pentru a ajunge cu doar 100 metri mai sus.

Comoditatea de a nu face rezervare prealabilă ţi-a scos mult mai mulţi bani din buzunar. Asta este.

Şi eu am fost comodă în Dubai şi am apelat la ghidă pentru rezervările la Burj Khalifa, plătind în plus un mic comision, dar având posibilitatea de a-mi alege ora dorită, undeva pe la 16.00, cu speranţa de a prinde apusul acolo sus. Coada de circa două sute de persoane am considerat că este în avantajul meu, pentru că interesul era să ajung mai târziu sus în turn, însă a mers surprinzător de repede.

Am vizionat TOATE fotografiile postate de tine la articol şi astfel am avut confirmarea că diferenţa de nivel chiar nu ar fi meritat atâţia bani în plus. Oricum multe din fotografiile făcute de mine au fost cu zoom.

Mai este o atracție aici, o podea din sticlă care în opinia mea nu este prea reușită. Pe sub podea există ecrane în care observi imagini ca și cum ai face tu un sky-walk la etajul 125 iar sub tine nu se află nimic doar podeaua de sticlă. Iar în timp ce pășești pe acele sticle începe să crape să se și audă, virtual bineînțeles.

Uite că de atracţia asta nu-mi aduc aminte să o fi încercat. Cred că ar fi fost amuzant

nicole33
[28.04.25 06:57:10]
»

@doinafil:

Urcarea în Burj Khalifa este o atracţie de neratat pentru oricine ajunge în Dubai. În funcţie de buget îţi alegi şi tipul de bilet dorit.

Diferența de câteva etaje mai sus (de 14 etaje, în cazul de față) pe care ați fost nevoiți să o plătiți, seamănă - oarecum - cu diferența de la nivelul 2 (de 125 m) până la nivelul 3 (276 m) al Turnului Eiffel - Paris, desigur, la o înălțime de aproape 3 ori mai mare pe care o are Burj Kalifa față Turnul Eiffel, care are numai 324 m înălțime Diferența de preț pe care ați plătit-o (aprox. 1000 lei românești) este, după părerea mea, destul de mare, daaaar, se pare că a meritat!  Eu am plătit la Turnul Eiffel, în sept. 2013, o diferență de doar 4 euro între nivelul 2 și 3, o diferență foarte mică  și a meritat cu prisosință!

Nu am urcat în Tour Eiffel, dar nu mi se pare că seamănă experienţele.

Una este să plăteşti o diferenţă de doar 4 euro pentru a urca la o înălţime DUBLĂ faţă de nivelul anterior şi alta este să plăteşti 254 AED (399-145) în plus pentru a urca doar de la 452 metri la 555 metri. Părerea mea!

Senzaţia este FABULOASĂ şi de la etajul 124/125, crede-mă că am încercat personal.

AZEAUTOR REVIEW
[28.04.25 07:24:02]
»

@nicole33: Mulțumesc pentru ecoul bogat și vot. În plus de asta ms. pentru vizionarea tuturor fotografiilor/articolului lung, pentru asta chiar este nevoie de timp.

Sincer chiar mi-am dorit să ajung la etajele superioare, și având în vedere că s-a ivit ocazia cu reducerile(dar nu pot da aici toate detaliile iar PM nu mă lasă să-ți scriu) am plătit banii aceia în plus.(prețul maxim ar fi fost între orele 12.00-20.00 fix 2156 lei.noi am plătit 1000 lei )

Cu ocazia asta am observat o greșeală în articol prețul pentru vizitarea etajului 148 între orele 12.00(am scris 11.00 inițial) și 20.00 (am scris 21.00 inițial) este de 553 aed(718 lei) în loc de 479 cât am scris inițial.Deci mai mult.Am corectat în articol și o să atașez o ultimă poză cu acele tarife la casa de bilete.

Știi că am experimentat deja în China un etaj 125, mi-am zis să vedem și cum este mai sus.Iar băiatul chiar și-a dorit să urce la acest etaj.

Turnul este un loc unde toți turiștii trebuie să ajungă.

doinafil
[28.04.25 13:40:31]
»

@nicole33:

Nu am urcat în Tour Eiffel, dar nu mi se pare că seamănă experienţele. Una este să plăteşti o diferenţă de doar 4 euro pentru a urca la o înălţime DUBLĂ faţă de nivelul anterior şi alta este să plăteşti 254 AED (399-145) în plus pentru a urca doar de la 452 metri la 555 metri

Sigur că nu seamănă experiențele!... și, poate că nu se justifică diferența de preț plătită de AZE, daaar, dacă nu a avut de ales și - mai ales - dacă copilul a vrut sus de tot, părinte fiind vrei să-i împlinești dorința!

Pot să spun că la Tour Eiffel diferența de nivel era semnificativă, să văd panorama Parisului de sus de tot, (la 360 grade) mai ales că am avut și o mini-hartă în 3D a orașului, cu principalele clădiri însemnate pe ea, pentru mine a însemnat mult!

Nu cred că acum aș avea curaj să urc în Burj Kalifa, nici măcar până la etajul 125 mm, nu că aș avea rău de înălțime, dar... cred că acolo m-ar lua cu amețeală!

Mulțumesc pentru ecou și...

nicole33
[28.04.25 18:19:38]
»

@AZE:

Sincer chiar mi-am dorit să ajung la etajele superioare,

&

Știi că am experimentat deja în China un etaj 125, mi-am zis să vedem și cum este mai sus. Iar băiatul chiar și-a dorit să urce la acest etaj.

Abia acum am înţeles că voi aţi dorit neapărat să ajungeţi cât mai sus, indiferent de costurile pe care oricum vi le-aţi asumat. Din articol înţelesesem că nu ai avut încotro, deoarece nu mai erau bilete ieftine disponibile.

Turnul este un loc unde toți turiștii trebuie să ajungă.

Categoric, DA!

Spun asta după ce am urcat la etajul 124/125. Când am rezervat şi plătit biletele, eu nu eram prea convinsă, dar ştiam că soţul meu îşi doreşte tare mult. Eu aveam oarece temeri.

DUPĂ această experienţă, afirm cu toată convingerea că a MERITAT!

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[28.04.25 18:32:12]
»

@nicole33: Asa este. Oscilam intre a urca doar pana la 125 pt economie si a urca pana la 148, fie ce o fi😀

Daca gaseam a doua zi pt etajul 125 la asta ramaneam. Dar pt ca n-am gasit si a fost si reducerea la 148 m-am bucurat. Asa cum scrii chiar a meritat!

nicole33
[28.04.25 18:34:31]
»

@doinafil:

Pot să spun că la Tour Eiffel diferența de nivel era semnificativă, să văd panorama Parisului de sus de tot, (la 360 grade) mai ales că am avut și o mini-hartă în 3D a orașului, cu principalele clădiri însemnate pe ea, pentru mine a însemnat mult!

Parisul a fost multă vreme pe lista mea de dorinţe care încă nu s-au concretizat. Îmi doresc să-l admir de sus de tot aşa cum ai făcut tu, dacă voi putea.

Nu cred că acum aș avea curaj să urc în Burj Kalifa, nici măcar până la etajul 125 mm, nu că aș avea rău de înălțime, dar... cred că acolo m-ar lua cu amețeală!  

Eu am rău de înălţime şi din acest motiv am avut ezitări în legătură cu urcatul în Burj Khalifa. Alegerea etajului, respectiv a biletului nici nu mai conta pentru mine decât din punct de vedere financiar. Surprinzător, m-am comportat OK acolo sus. Nu am avut nicio problemă.

Tot aşa m-am temut de zborul cu balonul şi am amânat ani la rând Cappadocia până când am înţeles că nu mai pot aştepta şi amâna. Şi acolo a fost OK, am avut doar două momente mai neplăcute, dar de scurtă durată şi culmea NU când ne-am aflat cel mai sus. Imediat după mi-am dorit să zbor din nou

Părerea mea este că trebuie să încerci. Tu eşti mai curajoasă ca mine

doinafil
[28.04.25 21:25:56]
»

@nicole33:

Părerea mea este că trebuie să încerci. Tu eşti mai curajoasă ca mine

Nu știu dacă sunt mai curajoasă sau nu! Poate că se va întâmpla să ajungem și-n Dubai, deocamdată, însă, ne mai gândim!

Așa cum tu mă îndemni să urc în Burj Kalifa, la fel te îndemn și eu să vizitezi Parisul, cu ale lui bogății culturale și arhitecturale, printre care este și Tour Eiffel!

webmaster
[29.04.25 15:55:32]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[29.04.25 18:09:02]
»

@webmaster: Multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil
Alte impresii din această RUBRICĂ'Must See' în Dubai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079763889312744 sec
    ecranul dvs: 1 x 1