GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

După ce ne-am cazat la pensiunea „La Conac” , am luat mașina și am pornit spre centrul Aradului ca să vizităm orașul. Am parcat mașina lângă unul dintre obiectivele propuse spre vizitare, și anume Turnul de Apă, într-o parcare care are următoarele coordonate GPS: N - 46.16978 și E - 21.30778.
Turnul de Apă din Arad este o construcție care atrage privirile oricărui vizitator. Din păcate, în ziua în care am ajuns noi, turnul era închis, ceea ce a fost un mic dezavantaj, deoarece eram curioși să vedem interiorul și să urcăm pentru a admira panorama asupra orașului. Poate vom avea mai mult noroc data viitoare.
Apoi, am pornit la pas spre Parcul Reconcilierii. Este un loc simbolic, dedicat înțelegerii și respectului reciproc între comunitățile română și maghiară. Inaugurat în 2005, parcul a fost amenajat pe locul fostei Piețe a Pompierilor. Aici am admirat: Statuia Libertății – Inaugurată în 1890, aceasta omagiază cei 13 generali maghiari executați în 1849 pentru participarea la Revoluția Ungară. Arcul de Triumf – Acest arc simbolizează Revoluția din cele trei țări românești și reprezintă reconcilierea dintre Avram Iancu și Ludovic Kossuth. Basoreliefurile de pe arc înfățișează figuri istorice precum Nicolae Bălcescu, Avram Iancu și Mihail Kogălniceanu.
Am pornit mai departe pe strada Ecaterina Teodoroiu și, după vreo 100 de metri, am ajuns în Piața Catedralei. Piața era animată de un mic târg de Paște, plin de culoare și tradiție. Tarabele îmbiau trecătorii cu produse locale, decorațiuni handmade și dulciuri.
Punctul central al pieței este Catedrala Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” , una dintre cele mai impresionante construcții religioase din oraș. Cu o arhitectură monumentală și o cupolă ce se zărește de la mare distanță, catedrala este nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al Aradului.
Am mers mai departe pe strada Metianu, o stradă cu multe magazine, și imediat am ajuns în fața unei clădiri impunătoare: este vorba despre Teatrul „Ioan Slavici” din Arad. Clădirea este construită în stil neoclasic. A fost ridicată între anii 1872–1874, cu decorațiuni realizate de artiști din Viena, Budapesta și Arad. Fațada este elegantă, cu coloane și fronton clasic.
Imediat după clădirea teatrului, pe partea stângă, se află Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” , construită între anii 1902 și 1904. Stilul arhitectural al catedralei este eclectic, îmbinând elemente clasiciste, baroce și renascentiste. Deasupra intrării se află o copie a statuii „Pietà” a lui Michelangelo. Interiorul catedralei impresionează prin dimensiunile sale: nava are 43 de metri lungime și 17 metri lățime, iar crucea de pe cupolă se află la 56 de metri înălțime. Altarul principal, din marmură albă, este dominat de o frescă reprezentându-l pe Sfântul Anton de Padova.
Plimbarea noastră a continuat pe Bulevardul Revoluției și, după vreo 250 de metri, pe partea dreaptă, am ajuns la Primăria din Arad. În fața primăriei erau mai multe decorațiuni de Paște, cu iepurași, ouă vopsite etc. Clădirea Primăriei din Arad este una dintre cele mai reprezentative construcții istorice ale orașului. A fost construită între anii 1872 și 1876 și a fost inaugurată în 1877. Inițial, proiectul prevedea o clădire cu formă pătrată și două etaje, însă, din motive financiare, proiectul a fost modificat, rezultând o clădire în forma literei „U” și cu un singur etaj, cu excepția turnului central. Turnul, înalt de 54 de metri, este un element distinctiv al arhitecturii eclectice a clădirii și adăpostește un orologiu adus din Elveția în anul 1878. Fațada principală este decorată cu elemente neorenascentiste și neogotice, iar intrarea principală este marcată de un portal impunător, flancat de coloane masive.
Apoi, am ajuns în fața Palatului Cultural, o altă clădire impunătoare. Peste drum de palat se află Parcul Mihai Eminescu, unde ne-am odihnit puțin. După o scurtă pauză, am traversat parcul și am ajuns pe malul râului Mureș, bucurându-ne de liniștea și frumusețea peisajului.
De la Mureș ne-am întors la Bulevardul Revoluției și ne-am îndreptat spre următorul obiectiv pe care ne-am propus să-l vedem: Biserica Roșie (Luterană). Biserica se remarcă prin stilul său neogotic și prin utilizarea cărămizii roșii pentru fațadă, ceea ce i-a conferit denumirea populară. A fost construită între 1905 și 1906. Edificiul are trei nave, iar nava principală, înaltă de 15 metri, este dominată de coloane ogivale fără capiteluri. Amvonul și altarul adaugă un plus de valoare artistică lăcașului de cult. Datorită acusticii excelente, aici sunt organizate și concerte de muzică clasică.
Călătoria noastră a continuat spre Gara din Arad, dar, fiind obosiți după o zi lungă, nu am ajuns până la gară și ne-am oprit la Catedrala „Sfânta Treime” . Aceasta este un simbol al spiritualității ortodoxe și al unității naționale, fiind prima catedrală arhiepiscopală construită în România după 1989. Situată în Piața Drapelului, la capătul nordic al Bulevardului Revoluției, catedrala domină orașul prin dimensiunile sale impresionante și prin arhitectura sa de inspirație bizantină.
Peste drum de catedrală se află Parcul Pădurice. Printre principalele atracții ale parcului se numără lacul cu fântână arteziană muzicală, aleile pietonale, mobilierul urban modern și iluminatul ambiental.
Aici s-a încheiat plimbarea noastră prin Arad. Ne-am întors la mașină și am pornit spre pensiune, mulțumiți de tot ce am reușit să vedem în acest oraș frumos.
Trimis de zlatna in 27.05.25 10:05:50
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 Centrul Aradului – mărire și decădere — scris în 11.12.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Festivalul Mediteranean Arad — scris în 17.09.19 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- May.2018 Moara cu noroc — scris în 01.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 In trecere prin Arad — scris în 27.08.16 de ancutza26 din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Insula Mures si padurea Ceala de langa Arad — scris în 02.09.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Mar.2015 La pas prin Arad — scris în 26.07.16 de cris71 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Aradul, 'satul' cu blocuri — scris în 02.03.15 de bartaiomu din BUCURESTI - RECOMANDĂ