Escapadă „de foc” în Izmir, cel mai mare oraş turcesc de la Marea Egee

TIPĂREȘTE

Spuneam în articolul de cazare (vezi impresii) că minivacanța noastră în Izmir s-a micșorat și mai tare urmare întârzierii semnificative a zborului, care de fapt ne-a radiat ziua de vineri când ne-a mai rămas timp doar de instalat la cazare și de o cină luată aproape de miezul nopții. Ziua de sâmbătă, miezul minivacanței, a fost plină și concentrată, iar prima jumătate din duminică, până să ne pornim spre aeroport, de asemenea. 

Am folosit în tiltu expresia „de foc” fiindcă, după ce trecuserăm printr-o săptămână „de foc” pe ținuturi mioririce cu cod roșu de caniculă, noi am continuat și în weekend-ul următor în aceeași notă pe meleag otoman, cu temperaturi similare, de 39°-40°C.

În cele ce urmează, voi povesti experiența noastră în Izmir exact așa cum au decurs lucrurile, nu înainte de a spune câteva cuvinte despre Izmir.

Cel de-al treilea oraș al Turciei ca mărime, cu peste 3 milioane de suflete în dotare, Izmir este metropola cu o istorie de aproximativ 8.500 ani, zbuciumată și foarte tulburătoare, care a trecut prin diverse dominații preluând de la fiecare influențe ce i-au determinat un puternic caracter. Trecând drept unul dintre cele mai vechi orașe mediteraneene, Izmirul și a sa poveste se întind de la circa 6.500 Î. C., trecând prin perioada greacă veche când orașul era cunoscut sub numele de Smirna (în antichitatea clasică), parte din Imperiul Roman între 133 Î. C. -395 D. C., apoi din Imperiul Bizantin până în anul 1076, ca mai apoi să fie dominat de diverse puteri succedându-se turcii selgiucizi și bizantinii până în 1425 când a făcut parte din Imperiul Otoman între 1425 și 1919. Spre sfârșitul veacului al XIX-lea, Izmirul era foarte cosmopolit, un oraș în care trăiau deoportivă oameni de diferite obârșii, religii și confesiuni, în cartiere specifice: turc, grec, armean, levantin, evreiesc, francez. 

A fost ocupat de forțele grecești în mai 1919 și recucerit de forțele turce sub conducerea lui Mustafa Kemal (mai târziu Kemal Atatürk) la 9 septembrie 1922. İzmirul a fost apoi devastat cu totul, când un incendiu masiv a izbucnit la trei zile după ce turcii au recucerit orașul.

 A urmat binecunoscutul schimb de populație dintre Grecia și Turcia din 1923, ce decurgea din tratatul semnat la Lausanne, Elveția, pe 30 ianuarie 1923, de guvernele celor două țări. Punerea acestuia în aplicare a implicat aproximativ două milioane de oameni, care și-au pierdut efectiv cetățenia cu care se născuseră și au fost transformați cu forța în refugiați: cetățenii ortodocși greci ai Turciei, au fost strămutați în Grecia, iar cetățenii musulmani ai Greciei au fost strămutați în Turcia. A fost primul schimb forțat de populație pe scară mare a secolului al XX-lea, prima expulzare în masă reciprocă a secolului. Cu timpul, rănile populației strămutate forțat s-au mai vindecat, însă este clar că au mai rămas sechele ce nu se vor lecui niciodată. 

În secolul trecut, Izmirul s-a dezvoltat continuu, ajungând, după Istanbul și capitala Ankara, al treilea cel mai important oraș al Turciei din toate punctele de vedere: economic, social, cultural.

Poziția geografică a orașului este una foarte avantajoasă, ocupând golful cu același nume, unul dintre cele mai adânci și naturale golfuri pe care le posedă Anatolia, conferindu-i o protecție naturală de invidiat îmcă din cele mai vechi timpuri. De altfel, încă din vremea Smirnei antice, orașul a fost construit pe pantele dealurilor dimprejur, cel mai de seamă fiind Pagos (numit Kadifekale în perioada otomană).

Încă dinaninte de a ajunge în oraș, studiasem intens transportul în comun, în ideea că îl vom folosi, cel puțin, înspre și dinspre Aeroportul Internațional „Adnan Menderes” , unde aveam să sosim, dar să și plecăm. Am aflat că orașul dispune de o infrastructură remarcabilă și un trasport public impecabil: metrou, autobuze, tramvaie, feriboturi se alătură busurilor tip shuttle și trenurilor ce fac legătura cu aeroportul din cele două gări istorice, renumite: Basmane și Alsancak. Însăși cazarea noastră se afla lângă stația de metrou Çankaya și recunosc că din ce citisem, totul funcționa fără reproș. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, în sensul că am decis amândoi să folosim un taxi, mai întâi la ora târzie la care am ajuns, de la aeroport la cazare, apoi încă de două ori în oraș, și o alta la final, de la cazare la aeroport. Asta pentru că taxi-ul s-a dovedit destul de ieftin în Turcia, respectiv Izmir, noi am economisit timp care a fost foarte prețios pe parcursul scurtei șederi, și, destul de important, am putut achita cursele cu cardul, șoferii fiind dotați cu aparate specifice, așa încât foarte mulțumiți de rezultat, la final, am denumit minivacanța în Izmir ca „Minivacanța Taxi” . ;)

Totuși, pentru cei ce au o ședere mai lungă în oraș, e bine de luat în calcul și variantele de transport în comun, biletele cu mai multe călătorii, combinate, cardurile pe trei sau cinci ori șapte zile și de analizat un pic pe izmir.bel.tr/en/transport ... on-guide/494/17. 

Dat fiind că șederea noastră în Izmir s-a derulat efectiv pe parcursul unei zile de sâmbătă și o jumătate din cea de duminică, vă voi povesti așa cum a decurs, în ordine cronologică, vizita noastră în Izmir, dar și despre cele mai de seamă obiective pe care am reușit să le vedem într-un răstimp limitat. În documentare și organizare, mi-a fost de folos și site-ul oficial visitizmir.org/en.

La prima descindere în „orașul lui Homer” , ca orice călător de rând, am avut în vedere mai întâi Turnul cu ceas (Saat Kulesi) și Atatürk Konak Meydanı care reprezintă inima Izmirului. Nicio vizită în Imir nu poate fi lipsită de acestea, cum niciun turist nu poate pleca din Izmir fără să vadă Turnul cu Ceas, simbolul orașului. Până să intrăm în piață, zărim Centrul de Informații Turistice pe care-l vizam pentru ceva hărți sau materiale informative. Acolo, după ce am intrat, un tinerel simpatic ne-a dat tot ce ne interesa, împreună cu recomandări de tot felul. 

 Konak înseamnă în traducere reședință oficială, aici, în speță, fiind vorba de cea a guvernatorului din trecut, acolo unde se află birourile municipalității și diferite sedii ale administrației.

În mijlocul pieței se află Turnul cu Ceas, proiectat de arhitectul francez levantin Raymond Charles Péré, inaugurat în anul 1901 cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a urcării pe tron a sultanului Abdulhamid al II-lea. Turnul măsoară 25 de metri în înălțime, este decorat cu patru fântâni și tot atâtea ceasuri, fiind ridicat ca un dar din partea imparatului german Wilhelm al II-lea pentru sultan. 

In prezent, Turnul cu Ceas din Konak Meydanı reprezintă nu doar unul dintre cele mai importante obiective din Izmir, ci și un punct de întâlnire pentru localnici. Piața este „patria” porumbeilor care se fâlfâie de colo-colo iar localnicii și turiștii îi hrănesc într-un gest de mare generozitate.

De asemenea, în Konak Meydanı se poate observa micuța și delicata Moschee Konak Yalı construită în secolul al XVIII-lea în stilul arhitectonic otoman clasic, în plan octogonal, decorată cu plăci ceramice turcoaz de Kütahya, ce este considerată una dintre cele mai elegante moschei din Izmir. 

Până a ajunge efectiv în Atatürk Konak Meydanı, am zărit din depărtare Portul Pier sau Konak Pier care este în zilele noastre un adevărat mall sau centru comercial. Debarcaderul Konak a fost construit între 1875-1890 de către celebrul arhitect și inginer constructor francez Gustave Eiffel, pentru a funcționa ca o clădire vamală. Deși destinația inițială a fost de clădire vamală, în timp, rolul său s-a schimbat de mai multe ori. În 1960 a fost chiar piață de pește, însă, ulterior, după restaurări și modernizări repetate, debarcaderul Konak a căpătat aspectul și menirea actuale de centru comercial de lux și recreere. Aici se găsesc restaurante, cafenele, cinematografe și o sumedenie de magazine. A rămas faimos pentru construcția sa metalică remarcabilă.

Pentru noi, iubitori de „pietroaie antice” , un loc fruntaș pe lista must-see îl ocupa Agora Romană, însă până acolo aveam să traversăm Bazarul Kemeraltı (Kemeraltı Çarşısı) , o zona istorică de piață parțial acoperită, în care oricine poate face o sesiune de shopping în toată regula, mai ales că prețurile pot fi negociate. Începand cu condimente, fructe uscate, băcănii, magazine de carne sau pește, diverse preparate din bucătăria tradițională turcească și până la haine, accesorii și foarte multe obiecte de artizanat, aici sunt șanse să găsească fiecare ce îi este pe plac. Pe scurt, un melanj de culori, arome și miresme.

Tot în zona istorică, pentru magazine de bijuterii și antichități, se poate merge la Kızlarağası Hanı, un vechi centru comercial din Izmir, în formă de han clasic unde se pot întâlni inclusiv artizani locali care produc bijuterii sau obiecte din piele. 

Curând am ajuns la Agora din antica Smirna, unde pe vizitator îl întâmpină și alte obiective încărcate de istorie din Izmir. Izmir este așezat, așa cum mai zis, pe vatra cetății grecești Smirna, iar orașul a purtat acest nume până în anul 1930, când a fost schimbat și recunoscut oficial de autorități drept „Izmir” . Agora din Smirna este un muzeu în aer liber, localizată în cartierul Namazgah din Izmir, și este una dintre puținele agore antice din întreaga lume care se află situată în mijlocul unui oraș de mare importanță al zilelor noastre. 

La origini, Agora din Smirna a fost ridicată de greci în perioada secolului al IV-lea Î. C, însă a fost distrusă aproape integral de un cutremur puternic, în anul 178 D. C., urmând ca sub comanda împăratului roman Marcus Aurelius, Agora din Smirna să fie reconstruită, însă ruinele de astăzi indică doar într-o mică măsură măreția orașului de odinioară. 

Primele excavații au avut loc aici în 1933, iar o parte dintre artefactele găsite se află acum expuse la Muzeul de Arheologie și la Muzeul de Artă și Istorie din Izmir. 

Chiar și pentru cei mai puțin pasionați de istorie, Agora din Smirna nu poate fi ratată, locul în sine are o încărcatură aparte și este foarte fotogenic. Biletele de intrare au costat 432 lire turcesti (ambele) și le-am achitat cu cardul. 

Situl arheologic ar fi putut fi mult mai întins, însă abia sunt în faza de decopertare teatrul antic, stadionul și alte clădiri îngropate de milenii. Însă, atât cât se poate vizita, totul este bine organizat și, foarte important, bine întreținut.

După prânz, am avut ca obiectiv Cetatea Kadifekale (Castelul de Catifea în turcă) care se află pe dealul Pagos din Izmir, la o înălțime de 186 de metri, la doi kilometri de țărm și constituie un alt obiectiv de mare importanță al orașului. Fiindcă vă spuneam că taxi-ul a fost principalul nostru mijloc de transport în această minivacanță, am luat unul din preajma Pieței Konak și ne-a urcat contra sumei de 149 de lire (circa 5€) până la poarte cetății. Taximetristul s-a oferit să ne aștepte pentru a face cale întoarsă în oraș, dar aveam în plan să coborâm per pedes, traversând un cartier modest, cu case pictate. 

Revenind la Kadifekale, trebuie spus că fortificația inițială a fost ridicată în secolul al III-lea Î. C. de greci, în jurul anilor 1400 căzând în mâinile lui Tamerlan, conducătorul mongol, cuceritor și al acestor ținuturi. În anul 2007, municipalitatea a demarat aici lucrări de restaurare și renovare a zidurilor și turnurilor castelului. 

Este un loc în care accesul este gratuit, iar în interiorul zidurilor medievale se pot admira ruinele cisternelor din perioada romană și bizantină, cele ale turnului de veghe, etc., dispuse într-un spațiu foarte larg, dar și loc de plimbat pe aleile amenajate sau mai puțin amenajate din areal.

De la Kdifekale, priveliștea este foarte frumoasă atât spre centrul Izmirului, port, mare, cât și de partea cealaltă, de unde se zăresc părți ale vechiului apeduct sau un imens cap ai lui Atatürk sculptat în stânca dealului. 

După ce ne-am bucurat de vederile excelente de sus și am făcut câțiva pași în interiorul zidurilor cetății, ne-am început coborârea spre centru dirijați de aplicația maps. me, spre Patlıcanlı Yokușu (în traducere Dealul Vinetelor), un cartier pauper, cu case sărăcăcioase, pictate pe dinafară în culori tari cu diverse desene sugestive. Atunci când vizităm o anumită destinație, ne place să luăm contact și să cunoaștem efectiv și oamenii de rând și locurile în care-și duc traiul de zi cu zi, pentru a ne face o imagine cât mai corectă asupra realității de acolo.

Odată ce am revenit la cota zero, ne-am îndreptat atenția spre străduțele din centrul vechi unde am găsit un bar-cafenea cu un nume simpatic, Çaykovski Oçakbası, care servea bere rece în pahare „înghețate” , o minune în acea zi fierbinte și într-un oraș unde alcoolul nu este cea mai bună opțiune pentru refrișat. Ne-am tras sufletele și la masă am făcut planul în continuare pentru acea zi. Am hotărât că următorul obiectiv să fie Ascensorul Istoric, adică Tarihi Asansör spre care să ne deplasăm din nou cu taxi și să ne întoarcem pe jos, pe faleza Kordon, mai ales că, după calculele mele, apusul ne-ar fi prins la malul mării și ce ar putea fi mai frumos decât să surprinzi un apus în mare?! Din nou, din apropierea Pieței Konak luăm un taxi care, contra sumei de 91 lire turcești (circa 3 €) ne lasă în preajma Ascensorului.

Ascensorul din Izmir se află în vecinătatea parcului Yasar Aksoy, în cartierul Karataș, situat ceva mai la sud de centrul istoric. Acesta funcționează urcând și coborând între două străzi, strada Mithatpașa și strada Șehit Nihatbey, una fiind mai înaltă cu 58 m față de cealaltă. Liftul, format din două piese distincte, a fost construit în 1907 de omul de afaceri evreu „Nesim Levi (Bayraklıoğlu)” , a fost construit pentru a oferi transport rapid și ușor între două cartiere, conectate unul de celălalt prin 155 de trepte. Turnul liftului a fost edificat din cărămizi aduse din Marsilia, iar veniturile pe care le aducea au fost folosite, până la vânzarea acestuia în 1942, pentru a acoperi cheltuielile Spitalului Evreiesc Karataș.

A fost restaurat de mai multe ori, însă înainte de restaurarea majoră din 1985, unul dintre lifturile din turn era alimentat cu abur, iar celălalt era electric. În 1985, ambele lifturi au fost modernizate pentru a fi acționate electric. In 1983, mmunicipalitatea a devenit proprietarul exclusiv al liftului și aceasta a decis să-l dea spre folosirea gratuită atât localnicilor, cât și vizitatorilor. La nivelul superior se găsește o cafenea, un bar-restaurant și un mic balcon de belvedere. 

Liftul poate fi accesat, așa cum făcut-o și noi, de pe strada știută drept „Dario Moreno” . Dario Moreno a fost un cunoscut artist turco-evreu din lumea muzicală și a filmului din anii 1950-1960 care a locuit temporar pe acea stradă din Karataș. Acesta a făcut o carieră de succes în Franța unde l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Enrico Macias, un alt evreu, dar născut în Algeria. Pe strada care duce către ascensor, de-o parte și de alta a sa, sunt amplsate busturile celor doi artiști, iar casa lui Dario Moreno, transformată în muzeu, se poate vizita contra unei taxe modice.

Într-adevăr, priveliștea din balcon este uimitoare, ne-am fi dorit să rămânem la cafenea să ne delectăm cu ceva de băut și să admirăm apusul de acolo, dar nu am găsit niciun loc, așa că ne-am luat tălpășița spre faleză, fiind hotărâți să mergem spre Konak Pier de-a lungul său până ce soarele coboară în apă.

Seara ne-a prins tot prin centrul vechi al orașului, plimbându-ne pe străduțe, apoi ne-am îndreptat către cazarea noastră.

 A doua zi aveam la dispoziție câteva ore până în prânz și ne propuseserăm să ne rezumăm la împrejurimile hotelului: Gara Basmane, Parcul Culturii (KültürPark) și fosta biserică ortodoxă Sfântul Voukolos, astăzi un centru cultural. De fapt, pe primele două le vedeam din balcon, așa că nu mai eram prea curioși în privința lor, dar biserica ne suscita interesul.

De la hotel, am ajuns pe jos, pe câteva străduțe, în doar zece minute la biserică, dar era închis. Am observat că la poartă erau doi paznici pe care i-am rugat să ne permită accesul în curte pentru a face câteva fotografii la exterior, însă au fost foarte îngăduitori și s-au învoit, ba mai mult ne-au descuiat și ne-au invitat și în interior să facem poze. Nici nu ne așteptam la atâta amabilitate!

Biserica este frumoasă atât pe afară, cât și pe dinăuntru, iar povestea ei este una complicată.

Biserica Sfântul Voukolos (turcă: Aziz Vukolos Kilisesi, greacă: Ιερός Ναός Αγίου Βουκόλου Σμύρνης) este o biserică ortodoxă greacă al cărei hram este Voukolos, ales în cinstea primului episcop al Smirnei. 

Biserica Sfântul Voukolos, a cărei construcție a început în 1886 de către armenii de credință ortodoxă greacă, a fost sfințită în 1887. A fost singura structură a armenilor care nu a fost avariată de marele incendiu de la Smirna din 1922. Ca urmare a schimbului de populație dintre Grecia și Turcia, comunitatea greacă a părăsit Izmirul în anul următor. În februarie 1924, la cererea lui Mustafa Kemal Atatürk, clădirea bisericii urma să fie sediul Muzeului Arheologic din Izmir, ulterior a îndeplinit mai multe funcții, în prezent găzduind evenimente culturale. Foarte interesant este că în ultimii zece ani, a fost permisă de câteva ori oficierea unor slujbe religioase ortodoxe de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pentru diverse comunități care au solicitat expres acest lucru. 

Gara istorică Basmane este principala gară din Izmir pentru trenurile regionale dinspre Afyon având legături cu liniile suburbane și de metrou. A fost proiectată de faimosul Gustave Eiffelși construită în 1876 de societatea franceză Regie Générale. Clădirea este „geamăna” Gării din Lyon care se construia în același timp în Franța.

Parcul Culturii (KültürPark) este un loc amplu, generos, care găzduiește de-a lungul anului mai multe festivaluri, concerte și alte evenimente, dar în care se găsesc fântâni, spații verzi, grădini care să asigure recreerea și relaxarea celor ce aleg să-l viziteze. 

 Cam aceasta a fost experiența noastră ce s-a numit Izmir și îmi pare bine că am reușit să-l vedem chiar dacă oarecum cam târziu față de dățile când treceam pe lângă el în goana către alte stațiuni estivale.

Ce impresie mi-a lăsat? Izmirul este o metropolă care are de toate și care merită vizitată, dar nu pe repede-înainte așa cum ni s-a întâmplat nouă. Este un oraș cu un puternic caracter cosmopolit și multicultural, cu o densă încărcătură istorică, un oraș care trebuie descoperit în toate fațetele sale, cu oameni primitori și ospitaleri, buni amfitrioni. Și dacă tot suntem la capitolul oameni, să nu uităm că Izmir este locul în care s-au născut marele poet grec Homer și magnatul armator Aristotel Onassis, personalități care nu cred că s-ar da înapoi de la a recomanda orașul, lucru pe care-l fac și eu din toată inima! 

---

VIZUALIZĂRI: 77 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI