Templul Lotus

TIPĂREȘTE

New Delhi nu e Delhi. Nici administrativ (sunt orașe diferite), nici ca aspect. Delhi e orașul indian prin excelență, cu construcții vechi și dărăpănate, aglomerație, mizerie, mirosuri și toate cele, în timp ce New Delhi e un oraș european, cu clădiri moderne, transport în comun bine pus la punct și bulevarde largi, mărginite de copaci umbroși, parcuri întinse, civilizație.

Am stat o zi plină în New Delhi. Nu am mai apucat să povestesc nimic în vara trecută, mi se părea că nu interesează pe nimeni – articolele mele despre India abia adunau câte o sută de vizualizări (situația s-a îmbunătățit semnificativ de atunci încoace, deja au trecut de 200!), așa că am abandonat subiectul. Mai ales că începusem să scriu despre Uzbekistan, țară care m-a impresionat cu mult mai mult.

S-a nimerit, însă, să văd aseară, pe TVR-HD, filmul „The man who knew infinity” , despre un matematician de geniu, Srinivasa Ramanujan. Și mi-am amintit de India. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, chestiunile deranjante, rămase în urmă, s-au estompat în minte, lăsând locul lucrurilor frumoase. Și am realizat că îmi rămăsese documentarea pentru un articol despre un loc pe care statistica îl premiază: cu estimări de 5 milioane de vizitatori anual, este prezent în topul destinațiilor turistice indiene și se pare că a profitat de anul pandemic 2021, când a fost cel mai vizitat obiectiv din întreaga lume (se prea poate să spun prostii, dar așa am găsit pe undeva).

Ziua petrecută în New Delhi a fost, pentru mine, una foarte agitată și, din acest motiv, foarte educativă, mi-a permis să descopăr lucruri pe care excursiile clasice, cu ghid, nu ți le oferă. Printre multe altele (mă și mir că au intrat toate în 14 ore), am vizitat două temple: Swaminarayan Akshardham, descris exhaustiv de @AZE vezi impresii (sunt de acord cu el: a fost cel mai impresionant obiectiv văzut în India, chiar peste Taj Mahal) și, înaintea de el, Templul Lotus. Foiletând articolele de pe AFA, constat că nimeni nu a mai ajuns aici – sau, cel puțin, nu a vorbit despre acest templu.

Voi spune eu câteva cuvinte, pentru că merită. Desigur, acum sunt prezenți pe site încă și mai puțini cititori decât vara trecută, dar, după cum spuneam, istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie 😊. Oricum, nici Munții Atlas nu stârnesc prea mult interes.

Informațiile le preiau din ciorna de anul trecut; nu mai știu exact care de unde provine, dar pentru documentare am folosit site-ul oficial bahaihouseofworship.in, unele chestii găsindu-se și pe Wiki en.wikipedia.org/wiki/Lotus_Temple. Oricum, de pe Wiki am aflat amănunte despre credința Baháʼí ro.wikipedia.org/wiki/Cre ... %C3%A1%27%C3%AD, despre care nu știam nimic înainte de vizita în India. Primul contact cu ea l-am avut în Lucknow, gazdele de acolo aparținând acestui cult (cu circa 10 milioane de adepți).  

Pe scurt: conform învățăturilor baháʼí, adevărul este revelat progresiv de către un singur Dumnezeu, fondatorii principalelor religii ale lumii, Buddha, Isus și Mahomed, fiind considerați ca cele mai recente dintre aceste Manifestări ale lui Dumnezeu (înainte de Báb și Baháʼu'lláh, „profeții” baháʼí). Credința baháʼí subliniază unitatea tuturor oamenilor; prin urmare, respinge în mod explicit noțiunile de rasism, sexism și naționalism. În centrul învățăturilor baháʼí se află dorința de a stabili o ordine mondială unificată care să asigure prosperitatea tuturor națiunilor, raselor, crezurilor și claselor.

Cultul nu e deloc unul sărac, din moment ce există în lume câteva temple ale sale care arată într-un mare fel (am citit că cele principale sunt în număr de opt: Wilmette - U.S., Kampala - Uganda, Sydney, Langenhain - Germania, Panama City, Tiapapata - Samoa, Santiago - Chile și acesta, New Delhi). Templul Lotus și grădinile înconjurătoare ocupă un teren de peste zece hectare, în inima capitalei, nu departe de râu. Doar terenul a costat o avere, banii venind din donația unui pakistanez, Ardishír Rustampúr. Materialele folosite sunt de primă calitate: petalele lotusului au necesitat 10.000 de metri pătrați de marmură, care a fost extrasă din Grecia și tăiată la dimensiunea și forma necesare în Italia. Constructorii au înaintat comanditarilor o factură de 11 milioane de dolari, la valoarea banilor din 1980. În fine, cred că s-a înțeles ideea: mulți, mulți bani.

Care curg în continuare, pentru că accesul este gratuit, iar costurile de întreținere nu sunt deloc mici. Parcul de aici a fost singurul loc din India unde am văzut oameni muncind (fizic), am încărcat și o fotografie unde poate fi observat un grădinar care tunde gazonul. Iar pe net circulă poze cu templul luminat pe timp de noapte; întrebarea e cine îl vede, pentru că e mascat de vegetație, iar programul de vizitare se încheie pe la orele 18-19. (Electricitatea nu este, însă, o problemă, pentru că au montat panouri solare prin grădini și produc atât de mult, încât au și de vânzare.)

Noi am coborât din autocar chiar la intrare (există și stații de metrou relativ aproape, cam la 500 de metri, dacă se nimerește la ieșire gura potrivită). Am intrat pe o alee pe care am parcurs 3-400 de metri; deja zăream, printre copaci, impresionantul lotus. La un moment dat se ajunge la o intersecție: către stânga este templul, iar la dreapta un centru de informare (pentru care nu am avut timp, a trebuit să încadrăm toată vizita într-un interval de o oră). Aleea spre templu este foarte aglomerată, însă e amenajat un „largo” (P21), vorba italienilor – un punct din care se pot face fotografii fără persoane străine în cadru.  

Se urcă vreo două scări – Lotusul este în vârful unui dâmb. Și se ajunge la niște bazine, care înconjoară floarea. Au rol estetic, dar și practic, apa din ele contribuind la răcorirea sălii templului. Din acest loc te așezi, practic, la coadă, pentru că este aglomerat pe întreaga durată a zilei. Dar rândul înaintează destul de repede, nu e mare problemă. Se găsesc saci pentru încălțări, la coadă se stă în ciorapi sau cu picioarele desculțe, pantofii / sandalele se țin în mână.

Înainte de intrarea în templu, ghizii împart vizitatorii în grupe de câte 20-30 de persoane. Explică pe scurt ce semnifică ceea ce se va vedea în interior și insistă pe faptul că înăuntru nu se pot face fotografii. În „sala de rugăciune” (nu e chiar de rugăciune, revin mai jos) se intră în astfel de grupuri mici, numai după ce cei aflați deja înăuntru ies pe cealaltă parte. Am stat acolo 5-10 minute, nu este foarte spectaculos pentru cineva neinițiat.  

Și cam asta e tot: la ieșire ne-am încălțat, am reînceput să facem poze și ne-am întors către autocar. Nu pe același drum: am găsit o potecă printre copaci, care trece prin dreptul altui rând de toalete. Dacă cineva este curios să urmărească întregul traseu pe care l-am parcurs, poate viziona acest filmuleț youtube. La minutul 8:30, timp de 20 de secunde, curg imagini cu interiorul sălii de cult, pe care eu nu am fotografiat-o.

În continuare, am să reproduc câteva informații din documentarea de vara trecută, aceleași, în principiu, cu cele aflate la fața locului, de la ghidul autocarului și de la ghizii templului:

Templul Lotus este o casă de cult Baháʼí din New Delhi, India. A fost finalizată în decembrie 1986. Remarcabilă pentru forma sa asemănătoare unui lotus, a devenit o atracție importantă în oraș. A câștigat numeroase premii de arhitectură și a fost prezentat în multe articole din ziare și reviste.  

Arhitectul este un iranian, Fariborz Sahba. El a fost contactat în 1976 pentru a proiecta Templul Lotus și, ulterior, a supravegheat construcția acestuia. Rúhíyyih Khánum a pus piatra de temelie pe 19 octombrie 1977 și l-a inaugurat la data de 24 decembrie 1986.  

Credința Bahá'í afirmă că o Casă de Cult Bahá'í ar trebui să fie un spațiu unde oameni de toate religiile să se adune, să reflecteze și să se închine. Scrierile sacre, nu numai cele ale Credinței Bahá'í, ci și Biblia, Coranul etc. pot fi citite și/sau scandate, indiferent de limbă; pe de altă parte, citirea textelor non-religioase este interzisă, la fel și ținerea de predici sau prelegeri sau strângerea de fonduri.

Deși toate Casele de Cult Baháʼí actuale au o cupolă, aceasta nu este considerată o parte esențială a arhitecturii lor. De asemenea, nu pot fi expuse tablouri, statui sau imagini în interiorul Casei de Cult și nu pot fi încorporate amvoane sau altare ca element arhitectural.

Designul Casei de Cult din New Delhi este inspirat de floarea de lotus și este compus din 27 de „petale” placate cu marmură, independente, aranjate în grupuri de câte trei pentru a forma nouă laturi, cu nouă porți de acces. Forma templului are o semnificație simbolică și interreligioasă, deoarece lotusul este adesea asociat cu puritatea, sacralitatea, spiritualitatea și cunoașterea. Cele nouă uși ale se deschid spre o sală centrală înaltă de 34,3 metri, care poate primi 1300 de persoane pe bănci și până la 2.500 de persoane în total. Templul are un diametru de 70 m. Casa de Cult este realizată din marmură albă din muntele Penteli din Grecia, aceeași marmură folosită în construcția multor monumente antice (inclusiv Partenonul) și a altor clădiri baháʼí.  

Deși temperatura exterioară în India ajunge frecvent la peste 45 de grade Celsius vara, spațiul interior rămâne relativ răcoros, în principal datorită celor nouă bazine care înconjoară suprastructura, care permit brizei răcoroase să pătrundă în interior prin diverse conducte plasate sub treptele din interiorul sălii de rugăciune. În plus, un set de ventilatoare de evacuare sunt amplasate în cupolă pentru a răci învelișul de beton și a preveni transferul de căldură în Templu, în timp ce un alt set de ventilatoare direcționează aerul din sala de rugăciune în subsol, unde este răcit și reciclat.

Ca și în cazul altor monumente din piatră, cum ar fi Taj Mahal, Templul Lotus se degradează din cauza poluării aerului din orașele indiene. Mai exact, marmura albă devine gri și galbenă din cauza gazelor provenite de la vehicule și de la fabrici.

L.E. Am găsit acest articol despre ce înseamnă Baháʼí; citiți-l, că merită!  adevarul.ro/stil-de-viata ... google_vignette

---

VIZUALIZĂRI: 81 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI