Cu familia la Hanul lui Manuc

TIPĂREȘTE

S-au schimbat mentalităţile si obiceiurile. Cu mult timp în urmă (e vorba de zeci de ani) toate sărbătorile şi evenimentele le sărbtoream acasă cu familia şi prietenii. Noi totdeauna am putut invita 15-16 persoane după  lungimea mesei extinse şi numărul de scaune pe care le aveam în apartament. Când eram tineri ne adunam sămbătă seara, rulam mocheta şi dansam după muzica de pe magnetofonul Tesla până dimineaţa iar dumineca la prânz sărbătoream cu seniorii din familie. Nu spun că în perioada 80-90 când era penurie de alimente, începeam să stau la cozi şi să cumpăr pentru petrecere cu o lună înainte, frati Petreuş, urechi de porc, carne tocată şi le depozitam la congelatorul cu 5 rafturi.  Cu o zi-două inainte după orele de serviciu începeam să pregătesc. Eu cumpăram, eu găteam, serveam, conversam, debarasam dar cu toţii ne simţeam f. bine. După 90 au început să apară alimente din belsug aşa că aprovizionarea nu mai era o problemă. A mai continuat cu mesele acasă vreo 10 ani, apoi, încet-încet, au intervenit vârsta si oboseala aşa că din ce în ce mai puţini, am început să mergem la restaurant.  

La Hanul lui Manuc nu mai fusesem de prin anii ´70, se cerea o împrospătare a amintirilor. Hanul lui Manuc este un important monument istoric și obiectiv turistic din București, fiind cel mai vechi han din oraș și ultimul han tradițional din Europa.  

Urma să ne adunăm 10 persoane, 6 membrii din familie şi 4 prieteni dar doi n-au putut veni pe motiv de boală sau indispoziţie, adică lasă –mă să te las. Am luat taxiul de acasă care din piata Unirii a intrat pe str. Halelor continuată cu Splaiul Independenţei. De pe Halelor am urca câtiva zeci de m. pe str. Caldărari pietruită neregulat cam grea pentru mine desi  aveam baston. Am ajuns la Hanul lui Manuc, Str. Franceză no 62, vis a vis de biserica Sf. Anton. Ar mai fi fost o intrare de pe str Halelor dar nu făceam nimic că ducea la etaj ori noi retinusem masa la parter în grădină. Dacă asi fi avut picioare mai bune nu ar fi fost problema ca din Piaţa Unirii să ajung pe strada Franceză, mergând câteva sute de metri pe str. Covaci.

La ora aceea a prânzului fiind si sâmbătă, gradina era plină de clienţi, mulţi străini, dintre care unii foarte zgomotosi. De la intrare m-a luat în primire o chelneriţa asiatică f. amabilă şi m-a condus la masa reţinută. Altfel cred că mi-ar fi fost greu să mă descurc printre zecile de mese ocupate. Dintr-un ochi am observat că aproape tot personalul este pakistanez, filipinez sau din alte locuri, veniti aici pentru un salariu mai bun.

Pe AFA s-au scris patru reviewuri despre Hanul lui Manuc,  despre descrierea localului şi meniu dar cred că ar fi cazul să pomenesc câteva lucruri din istoricul acestui han, monument istoric, vechi de peste două sute de ani si care e ultimul păstrat din acele timpuri.

Puţină istorie

Întemeietorul hanului a fost Manuc Bei născut în 1769 la Rusciuc dintr-o familie de armeni bogaţi. În 1806 în calitate  de dragoman al sultanului Mustafa al IV-lea a ajuns în Bucureşti unde avea să locuiască mult timp ca urmare a războiului ruso-turc. Având bani şi un dezvoltat simţ al afacerilor imediat a început construcţia hanului într-un stil diferit de al celor din epocă care arătau ca niste cetăţi fortificate. Pentru început a cumpărat terenul în buricul târgului de la Curtea Domnească, urmat de achizitia unor mosii în toată Tara Ronânească. Din descrierile de ˝la începutul secolului al XIX-lea reiese că la subsol se aflau 15 pivnițe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării și un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeți. În curtea interioară exista o cafenea și o mică grădină cu fântână arteziană. Între fațada dinspre Dâmbovița și râu se construise un chei de piatră, lat de peste un metru. Mai târziu, după ce Dâmbovița a fost canalizată pentru deschiderea Halei de Carne, lângă această fațadă s-au mai adăugat câteva prăvălii... Cerdacurile din lemn ii ofereau o imagine placuta si aerisita, la fel si arcadele treflate sprijinite pe stalpi de lemn ce imbraca si impodobesc zidurile hanului pe interior˝

 La Hanul Manuc a fost semnat Tratatul de la București din 1812 în urma căruia a rezultat ocuparea teritoriului  Basarabiei de către Imperiul Rus. După terminarea războiului ruso-turc, Manuc s-a mutat cu familia sa la moșia Hîncești din actuala Rep. Moldova. Distanța mare şi greutatea drumului l-a împiedicat să mai administreze profitabil hanul asa că  în 1816 a început să caute cumpărători dar a murit în 1817 în urma unui accident de călărie. În 1827, toate averile din Țara Românească, inclusiv hanul,  au fost date în arendă. În urma cutremurului din 1938 o mare parte a clădirii s-a deteriorat şi cu toate eforturile fiului lui Manuc Bei pentru reparaţii, neobţinând fonduri  acesta a fost silit să-l vândă în pierdere, Abia în 1862 un nou proprietar îl repară şi-l transforma în Grand Hotel de Dacie, o locaţie elegantă  cu două săli somptuoase pentru propitendada zilei. De trei ori pe săptămână se ţineau baluri mascate, se organizau spectacole de teatru, iluzionism si concerte. Sala Dacia a găzduit, în anii de dinaintea primului război mondial, întâlnirile politicienilor care doreau intrarea în război și unirea României cu Transilvania și Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Delavrancea,  ș. a.)

Cădirea a fost supusă unor restaurări importante în anii:  1966-1970,1991–1992 si 2009

Actualul proprietar este Constantin Serban Cantacuzino, descendent al familiei domnitoare Cantacuzino. El este nepotul ultimului proprietar al hanului lui Manuc care a fost naţionalizat în 1949. După 10 ani de procese, i-a fost retrocedată clădirea în 2007. In podcastul Cronicari Digitali difuzat în 2023, acesta a  vorbit despre eforturile făcute pentru a aduce clădirea la strălucirea de acum două secole şi a promis că va pastra atmosfera istorică. În prezent funcţionează cu  crama, restaurantul (două săli cu 350 de locuri) si gradina de vara  care au fost restaurate. Intenţionează să extindă afacerea şi să amenajeze în acest an un hotel cu 33 de camere la etajul clădirii, păstrând atmosfera istorică. Investiţia nu va depăşi un milion de euro. În prezent, hanul este operat de grupul City Grill.

Ce am mâncat?

 Vara, gradina e atractia principala a Hanului lui Manuc. Este o curte interioara imensa, cu cativa copaci in ea şi cu o fantana de decor. Sunt foarte multe mese înghesuite Sunt mese si scaune din fier si cu lemn brut, grele şi incommode dar rezistente. Trebuie să ştiţi că am fost ajutată să trag scaunul pe care m-am asezat, atât era de greu.

Fiecare dintre cei  opt oaspeţi si-a ales de mâncare ce a vrut. Iniţial au sosit pe masă trei platouri cu diverse dintre care unul era de post. Preturile lor au fost între 80 şi 90 lei.  Foarte mici în raport cu preţul. De ex. pe platoul de post era o lingură de salată de vinete, una de zacuscă, una de fasole bătută şi una de icre. Dacă cineva se servea cu doua linguriţe, ce să mai apuce ceilalţi şapte? Dat fiind numărul mare de clienţi, la bucătărie platourile erau pregătite pentru două persoane. Pâinea a fost o lipie delicioasă   (4 porţii) aduse calde într-un coş acoperit (toate 48 lei). Eu, mai neobişnuită cu preparate ale căror denumiri nu le cunosc, ca să merg la sigur am comandat un somon la gratar (76 lei) portie din care am mâncat jumătate, restul luând-o acasă la caserolă, aşa cum au făcut încă trei invitaţi. Alţii au comandat tartar de vită (86 lei), tochitură dobrogeană (72 lei), friptură de porc (69 lei), păstrav la grătar (139 lei), Black Angus burger 77 lei, kebab 58 lei, diverse salate. Deşi serviciul a fost rapid  mâncarea a dat impresia de cantină după cum era aranjată cu lopata pe farfurii. Era prea cald şi nu s-au mai comandat cafele sau desert, în schimb s-a băut destul de mult cu sau fără alcool. Berea mea Timisoreana fără alcool a costat 16.5 lei, o porţie wiskey J&B 25 lei, un ţoi de palincă de Bran 32 lei, bere Azuga nefiltrată 30 lei, o limonadă cu miere şi mentă 28 lei, etc. Per total  a costat 1260 lei cu bacşiş meritat 1350 lei. De ce spun meritat? Pentru că asiaticele au fost tot timpul prezente si curtenitoare, ne ghiceau din ochi ce vroiam. Cei tineri din familie au vrut să vorbească cu ele în engleză dar chelneriţele se descurcau bine în limba română.

 Una peste alta a fost o sâmbătă plăcută, s-a râs, s-a vorbit şi la final desi eu îi invitasem şi făcusem rezervarea, nota de plată fiind pipărată, copiii nu m-au lăsat să plătesc decât simbolic.

Concluzie 

Merită să mergeti la Hanul lui Manuc mai mult pentru atmosfera şi istoria acesui local, singurul han care mai supravieţuieşte în Europa.

WEB, te rog înserează: https://www.youtube.com/watch?v=h9oIy1BhT1s

---

VIZUALIZĂRI: 50 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI