Pensiunea Poiana cu Cetate

TIPĂREȘTE

Rubrica e „Unde mâncăm în Iași” . De fapt, nu mâncăm chiar în oraș, ci la vreo 25 de kilometri distanță, la marginea Codrilor Iașilor.

Trecusem pe lângă pensiune acum doi ani, când ne-am rătăcit în pădure la plecarea din Poiana cu Schit vezi impresii. Între timp, am citit despre ea un articol ceva mai vechi, de care am dat din întâmplare iasulnostru.ro/p/poiana-c ... dintre-comorile; m-a făcut curios și mi-am propus ca, dacă se ivește prilejul, să iau masa aici.

Iar ocazia a apărut chiar zilele astea, când am făcut o nouă tură prin pădure. Am citit înainte una-alta, pe FB, precum și pe Google google.com/maps/place/Pen ... SoASAFQAw%3D%3D. Și am remarcat că este nevoie să te programezi cu o zi înainte; numărul de telefon se găsește în ambele link-uri de mai sus.

Pensiunea este situată chiar peste drum de Biserica lui Cujbă, ruina care dă numele localității: Poiana cu Cetate. După vizitarea acesteia, am trecut strada, am intrat în magazin și ne-am anunțat sosirea – cu douăzeci de minute mai devreme față de ora estimată. Mâncarea nu era gata, am avut de așteptat, însă a existat și un avantaj: am găsit loc la masa umbrită, aflată sub copertina cuptorului de afară. Există două mese în exterior, de câte 6-8 persoane fiecare, precum și patru sau cinci mese în interior. Nu am remarcat ca sala să aibă aer condiționat, înăuntru era o temperatură cam ridicată (după gustul meu). A doua masă de afară e cam în soare, dar se poate deschide o umbrelă. A fost ocupată de un grup de bicicliști, care păreau „de-ai casei”.

„Conceptul” este următorul: doamna Anca, proprietara pensiunii, este cea care gătește pentru cei care anunță că vor să ia masa aici. Mâncarea este „ca la mama acasă” , plecând de la ingrediente naturale, după rețete tradiționale. Cei care vin pot alege între două-trei ciorbe și două-trei feluri principale, care diferă de la o zi la alta. Nu știu dacă există posibilitatea de a comanda (din timp) un anumit fel de mâncare; doamna pare prietenoasă și adaptabilă, deci bănuiala mea este că se poate.  

Cât am stat noi acolo, au venit, cu programare, patru grupuri de înfometați, cam 12-15 persoane. În afară de aceștia, au mai încercat să ia masa încă două grupuri, care au fost (politicos) refuzate: nu ajungea mâncarea pregătită. Înțeleg din comentarii prin diverse locuri că, dacă nimerești într-o perioadă mai liniștită (ceea ce am prins noi se numea aglomerație), ești binevenit chiar fără programare: un castron cu ciorbă și ouă cu brânză și mămăligă se găsesc întotdeauna.

Aglomerația s-a reflectat în viteza servirii: un singur băiat (din familie? nu știu sigur) se ocupa de toate mesele. După ce am terminat ciorba, pentru felul principal am așteptat aproape o oră. Dacă vii „cu gașca” nu e nicio problemă, dar pentru noi a fost, oarecum, deranjant. Mai ales că nici semnal pe telefon nu exista în acel loc. Acesta a fost cam singurul minus.

Am avut de ales între ciorbă de văcuță, borș de perișoare și o ciorbă al cărei nume nu l-am reținut (carne de miel, acrită cu zeamă de varză – suna interesant, dar am preferat să mergem la sigur, optând pentru prima variantă). Pentru felul principal: hribi cu smântână, tochitură moldovenească sau rață la cuptor. Am comandat o porție de hribi și una de rață. De băut: trandafirată (seamănă la gust cu socata, doar că e varianta pe roz), bere la pahar (400 ml = 5 lei) și cafea (făcută la espressor, bună).

Ciorba a venit însoțită de ardei iuți, ceapă verde, smântână și niște turtițe calde, absolut geniale. De altfel, am început prin a mânca turtițele cu smântână și deja eram sătui, înainte de a ne atinge de mâncarea propriu-zisă. La hribi am primit mămăligă, care ne-a fost tăiată cu ața, ca la țară, pe timpuri; foarte foarte gustoși, iar porția a fost generoasă. Pe farfuria cu rața a venit un morman de piure (se răcise și era întărit), plus brânză de oaie, care ar fi fost suficientă doar ea – alături de mămăligă, nici nu mai era nevoie de altceva. Din păcate, a rămas nemâncată, pentru că eram prea plini. Nici nu am reușit să mai luăm cina în acea zi.

Toată consumația: 150 de lei.  

Toaletele sunt curate și surprinzător de moderne pentru o pensiune „de la țară” .

La plecare am intrat în magazin: doamna Anca se ocupă și cu făcut conserve – zacuști de tot felul, dulcețuri, bulion etc. Am luat vro trei borcane, arătau bine și nu au fost deloc scumpe.

Recomand!

---

VIZUALIZĂRI: 129 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI