De data aceasta, despre Bologna „La Dotta”, Bologna „La Rossa”

TIPĂREȘTE

Șederea noastră în Bologna a fost scurtă, însă nu puteam să nu vizez câteva obiective de vizitat, ci doar să luăm la pas centro storico și să căscăm gura la tot ce ne înconjoară. M-am și documentat un pic despre Bologna și ce ar fi oportun să vizităm într-o zi și jumătate fără a ne rupe picioarele, mai cu seamă că vremea se anunța plăcută, fără ploaie.

Desigur că pentru ziua de sâmbătă, zi plină în Bologna, m-am orientat la trei atracții la care am făcut rezervare, pentru două plătind online, pentru o alta trebuind achitat cash o sumă gen donație la fața locului.

Dar, să începem cu începutul!

După micul-dejun, am făcut repede o vizită magazinului COOP din proximitate, pentru câteva cumpărături stringente: apă, bere, suc, am revenit la hotel, apoi am ținut-o direct spre centru, deoarece la orele 11,00 aveam deja prima rezervare, dar până atunci am fi vrut să luăm seama la tot ce vedeam, fiind pentru prima oară în Bologna, și să ne facem idee deespre aceasta.

 Doar că n-am știut că în acel weekend se desfășoară un semimaraton profesionist dar și unul în scop caritabil, așa că nu am putut anticipa hărmălaia și aglomerația de pe străzi. Cu toate acestea, există un farmec în toate, totul este să-l descoperi și să-l apreciezi, dacă nu vrei să te enervezi și să-ți strici dispoziția!

Bologna, capitala Emilia-Romagna, astăzi un oraș cu circa 380.000 locuitori, era cunoscută în antichitate ca Felsina, o așezare umbro-etruscă stabilită pe aceste meleaguri, care a fost invadată de gali în secolul al IV-lea Î. C., cucerită de romani, apoi devastată de barbari, iar în Evul Mediu prosperând ca oraș independent, mai târziu cu avântul retezat de violente rivalități aristocratice. După ani buni de conducere autocrată, puterea a trecut în mâna papalității, care, după 1506 a condus fără să aibă concurență până la apariția lui Napoleon și a Austriei.

Bologna, „La Dotta” , sau „erudita (deșteapta)”  își subliniază caracterul de oraș universitar, unul dintre cele mai vechi din Europa, în unele surse figurând chiar primul. Numărul mare de studenți animă și astăzi străzile orașului, având un puternic impact asupra vieții culturale, orașul fiind capitală culturală europeană în anul 2000, dar și și asupra vieții de noapte.

Bologna, cunoscută și ca „La Rossa” , se remarcă prin culoarea roșie-cărămizie a palatelor, bisericilor și turnurilor, toate din cărămidă, dar, surprinzător, și după culoarea politică de stânga care a fost la putere într-o perioadă.

Odinioară, Bologna era știută drept „La Turitta” ,  adică Orașul Turnurilor, deoarece în Evul Mediu existau circa 180 de turnuri care se înălțau semeț în văzduh. Acestea erau construite fie în scop defensiv, fie ca simbol al puterii și prestigiului familiilor bogate. Astăzi, doar 24 se mai păstrează, cele mai importante: Garisendi și Asinelli,  cele înclinate, nemaifiind vizitabile, căutându-se alternative pentru o experiență de a admira de sus orașul: Turnul cu Ceas, Turnul Predinparte și Turnul Catedralei.   Se pare că cel din urmă oferă cele mai bune priveliști asupra orașului în momentul de față, de la înălțimea sa de 70 m. Desigur, nu-i același lucru cu cei 97,5 m ai Turnului Asinelli, dar e mai mult față de cei 50 m cât măsoară Turnul Garisenda care a fost retezat acum mai bine de 700 ani tocmai pentru a-l feri de prăbușire.

Bologna este vestită și ca Orașul Porticurilor fiindcă arhitectura sa presupune clădiri cu porticuri care, unite între ele, însumează mai bine de 60 km de galerii cu arcade (luându-le în calcule și pe cele din afara zonei centrale), construite începând cu sec. al XII-lea din lemn, cărămidă, piatră, chiar beton în ultimii ani. Pare-se că Bologna este orașul cu cele mai multe porticuri din Europa, ceea ce-l face prietenos pentru plimbare fie că e soare sau plouă. Ba chiar umblă vorba că pe timp de ploaie nu ai nevoie de umbrelă când te plimbi, porticurile ținându-te la adăpost de picături!

Ceea ce este sigur, este că din anul 2021, porticurile sunt înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, un lucru care-i sporește și mai mult faima și farmecul.

Cel mai potrivit mod în care să facem cunoștință cu Bologna a fost să-l luăm la pas cu toate că centrul istoric era foarte aglomerat, nimerind fix în perioada în care se desfășura un semimaraton.

Am avut în vedere obiective gratuite, în majoritatea lor biserici, dar și trei obiective care au presupus rezervare prealabilă și un anume preț. Prima s-a numit Sky Experience Strazzaroli și era nouă, inventată în 2026 ca înlocuind urcarea în Turnul Predinparte, la 10 €/pers. constând în urcarea pe terasa centralului Palazzo Strazzaroli cu ghid profesionist. Aici am avut rezervare pentru orele 10,00 și toată povestea a durat 50 minute în care ghidul Giovanni a avut în grijă opt persoane dintre care pentru șase a vorbit în engleză și pentru două în italiană. Foarte profi Giovanni, de la el am aflat multe informații pertinente despre istoria Bologniei și despre turnurile sale.

 A doua experiență rezervată a fost urcușul în campanila (turnul) Catedralei San Pietro (Duomo)  pentru orele 14,00, care în mod normal trece drept a fi gratuită, dar cu o taxă cash de 5 €/pers. ca și contribuție pentru catedrală. Aici a fost destul de greu urcușul date fiind treptele dificile, și criminală coborârea care m-a epuizat, dar răsplata cu priveliști de vis a compensat totul.

A treia experiență a constituit-o vizitarea Palazzo dell`Archiginnasio care, timp de secole, a făcut parte din prestigioasa universitate a Bologniei, în special a Teatrului Anatomic,  vechea sală de disecții unde studenții stăteau și urmăreau cum se fac disecțiile pe cadavre, o formă de instruire introdusă în universități la acea vreme. Pentru aici am achiziționat online bilete cu audioguide 12€/pers., iar la fața locului am avut parte de ghidajul tinerei Elena, o profesionistă care ne-a condus prin cele mai importante săli ale palatului împărtășindu-ne cu generozitate din cunoștințele ei.

În fapt, de la hotel, am ținut-o pe Via della Grada, apoi ne-am lansat pe Via Felice, continuată cu Via Ugo Bassi și Via Rizzoli, până în centro storico. Pentru un oraș atât de mare, centrul medieval al Bolgniei este surprinzător de mic. Majoritatea punctelor de interes, inclusiv magazine și cafenele, se aliniază în Piazza Maggiore și Piazza Nettuno.

Ne-am început periplul prin centrul Bologniei ieșindu-ne în cale mai întâi Piazza Nettuno cu a sa fânâtnă (Fontana del Nettuno)  de bronz în care tronează Il Gigante (statuia lui Neptun) , apoi Piazza Maggiore, principala deschidere a orașului, înconjurată de clădiri istorice renumite: Palazzo d`Accursio și Turnul cu Ceas, Palazzo del Podestà (fostul palat al guvernatorului), magnifica biserică San Petronio, Palazzo Re Enzo.

Mai aveam ceva timp până la ora primului obiectiv preplătit, așa că am căscat gura prin Piazza Maggiore, apoi ne-am îndreptat spre Basilica San Petronio, cea mai mare din Bologna, fără însă să fie catedrală, închinată Sfântului Petronio, un episcop din secolul al V-lea și patronul orașului.

Fondată în 1390, biserica s-a vrut a fi de două ori mai mare decât este acum (aceasta ar fi făcut-o mai mare decât Sf. Petru din Vatican), dar a dus mereu lipsă de fonduri în cei peste 300 de ani cât a durat construcția ei. Din această cauză, fațada din cărămidă nu este placată integral cu marmură, așa cum fusese plănuit, găsindu-se totuși fonduri pentru a fi terminată intrarea principală.

În interior, totul este uimitor de frumos, trei capele: Bolognini, San Sebastiano și San Vincenzo, în care se păstrează numeroase opere de artă, se vizitează cu bilet, restul bazilicii, care mai cuprinde încă douăzecișiuna de capele, este gratis. Bolțile gotice se succed una după alta și domină întreg spațiul, iar noi eram în căutarea celebrului meridian, despre care citisem că se află în nava stângă. L-am găsit reprezentat pe podeaua de marmură, acesta fiind cee mai lungă linie meridiană din lume aflată la interior, cu o lungime de 67 de metri, opera realizată în 1656 de Gian Domenico Cassini, profesor la Universitatea din Bologna, pentru a permite observații mai precise. Linia actuală a înlocuit o alta mai veche, iar pe podea există marcaje care arată poziția Soarelui de-a lungul anului.

După Sky Experience Strazzaroli și prânzul luat la Doppio Malto Malpighi, ne-am foit nițel în zonă, pe Via Ugo Bassi, apoi ne îndreptăm pe Via dell`Indipendenza spre Duomo sau Catedrala San Pietro, o clădire în stil baroc recunoscută ca fiind cam dezamăgitoare. Sincer, nu știu de ce catedrala are faima că ar dezamăgi ca aspect, mie mi s-a părut că arată bine, poate cam auster interiorul, dar în niciun caz nu aș opina că decepționează.

Noi aveam rezervare la orele 14,00 pentru urcușul în campanilă (turnul-clopotniță), iar înainte de acesta, doream, firește, să vizităm lăcașul de cult, care nu costă nimic. În campanilă se poate urca doar sâmbăta și duminica între anumite ore, pentru detalii: https://www.bolostorica. it/orari-visite/ și acțiunea presupune o contribuție cash de 5 €/pers. Ne-am strâns opt persoane în grup, apoi tânărul căruia îi plătisem cei zece euro, ne-a condus spre locul desemnat de unde încep scările.

Turnul în care ne-am rupt picioarele se spune că de fapt înseamnă două turnuri, adică inițial, în sec. al X-lea a fost ridicat un turn înalt de cam 40 m, iar mai târziu, între 1184-1426 a fost construit turnul actual, înalt de 70 m, în jurul primului turn, așa încât practic se urcă o bună bucată prin spațiul îngust dintre cele două ziduri ale turnurilor. Turn în turn, asta e ideea!

Dacă suișul a fost greu, coborâșul a fost criminal, fiindcă nu există trepte în adevăratul sens al cuvântului, iar contratreapta nici nu există, pui piciorul într-un loc alunecos și denivelat, așa încât cea mai bună metodă este să te sprijini cu coatele de pereți ca să-ți păstrezi echilibrul.

Dar, imaginile de sus asupra orașului sunt de neprețuit, uluitoare aș zice, în plus, cele patru clopote sunt folosite și astăzi, cel mai mare datează din 1595 și este poreclit „La Grossa” .

După ce am revenit la sol, ne-am tras sufletele vizitând Cripta, un loc liniștit, în care am avut bucuria să fim numai noi doi odihnindu-ne pe una dintre bănci și revenindu-ne după ședința de efort susținut.

Din nou, am ieșit la lumina după-amiezii în tumultul stradal, unde trebuia să ajungem la Palazzo dell`Archiginnasio, la care, la 16,00 am avut rezervare pentru vizită cu audioguide, dar am primit ghid prefesionist. Trecem din nou pe lângă unele dintre cele mai vechi și mai importante clădiri din oraș, inclusiv Palazzo Comunale, Palazzo dei Notai, ne pierdem pe arterele Bologniei prin mulțimile de susținători ai semimaratonului.  

Ajungem cu ceva timp înainte la Palazzo dell`Archiginassio cunoscut ca cel mai frumos palat bolognez, construit în 1563, fiind încă de la început sediul Universității, în 1838 fiind transformat în bibliotecă municipală.

Admirăm porticul său care are peste 30 de arcade decorate cu steme ale studenților, ne plimbăm pe sub acestea fie la parter, fie la etaj, luăm seama la pereții bogat decorați. La ora stabilită, ne prezentăm la locul întâlnirii și apoi tânăra Elena, ghidul nostru și al încă 10 turiști de pretutindeni ne conduce în curtea interioară și cele mai importante săli povestindu-ne despre palat și Bologna. Am văzut fosta capelă situată la parter, faimosul Teatro Anatomico, culminând cu Sala Stabat Mater, ambele situate la etaj.

Teatrul Anatomico, a fost încă din anul 1637 sala de disecții, aceasta este îmbrăcată în lambriuri de lemn de brad și are în centru masa de disecție înconjurată de bănci dispuse în trepte de unde se poate vedea foarte bine ce se întâmplă pe masă. Pereții teatrului sunt împodobiți cu statuile din lemn care îi reprezintă pe câțiva medici celebri ai antichității precum Hippocrate sau Galenus și ai Universității din Bologna, precum Mondino de Liuzzi și Gaspare Tagliacozzi,  acesta din urmă reprezentat cu un nas în mână, în referire la încercările sale de pionierat în chirurgia plastică reconstructivă.

De cum se intră în sală, pe peretele din dreapta atrag atenția cele două statui celebre ale „Spellati”   (trupuri jupuite)  de-o parte și de alta a unui baldachin ce susțin imaginea alegorică a Anatomiei reprezentată de o figură feminină căreia un înger înaripat îi întinde în dar nu o floare, ci un femur.

Tavanul casetat este cel original având central figura lui Apollo, zeul medicinei, înconjurat de imagini simbolice ale constelațiilor sculptate în lemn.

Tot la etaj am fost conduși la Sala Stabat Mater, acolo unde se aflau cele zece săli de clasă (cândva cu acces independent din loggia cu arcade și acum interconectate) care sunt flancate de două aule magne (auditorii): una pentru Artiști, astăzi Sala de Lectură a Bibliotecii, și cealaltă pentru Legiști (studenții la Drept), numită acum „Aula Stabat Mater” în memoria primei reprezentații a operei „Stabat Mater” de Gioacchino Rossini, care a avut loc pe 18 martie 1842, sub conducerea lui Gaetano Donizetti.

Această sală solemnă este una dintre cele mai reprezentative încăperi ale vechii universități, deoarece este decorată maiestuos cu diverse compoziții, pe peretele vestic remarcându-se marea frescă ce datează din 1569 și o înfățișează pe„Fecioara cu pruncul” .  

Elena era foarte mândră că provine din erudita Bologna, în același timp foarte dedicată deoarece intervalul anunțat de o oră ca durată a vizitei a fost depășit cu un sfert de oră fără să pară că se grăbește în vreun fel.

 Pe seară, după cina de la Ristorante Parlor, am mai luat centrul un pic la picior să luăm seama cum arată Bologna la lumina instalațiilor stradale, animată de vizitatorii și localnicii ce ieșiseră să se bucure de o seară plăcută, fără pic de ploaie.

A doua zi aveam în plan să ajungem la Santuario della Madonna di San Luca,  situat pe o colină în apropiere, la care să fi ajuns cu trenulețul turistic, pe urmă bazilica San Domenico și neapărat Complexul Santo Stefano.

După ce ne-am decazat, ne-am lăsat rucsacurile la hotel și ne-am lansat spre stația trenulețului, dar, surpriză, nu mai circula în acea zi din cauza evenimentului sportiv.

În atare situație, am reconfigurat traseul și ne-am propus pentru început Basilica Patriarcale San Domenico,  despre care citisem că păstrează în interior urmele trecerii prin Bologna a lui Michelangelo și a lui Mozart. Am găsit-o ușor în zona centrală, are o clădire remarcabilă ca dimensiune, în piața din fața sa se află o coloană înaltă ce-l are pe Sf. Dominic în vârf, o altă coloană aflându-se în partea opusă, având-o pe Fecioară în vârf.

Bazilica, datând din sec. al XIII-lea, este faimoasă deoarece adăpostește moaștele Sfântului Dominic, mort în 1221 la Bologna, iar despre mormânt se spune că este o adevărată operă de artă medievală la care a contribuit parțial și Michelangelo, alături de alți maeștri ai vremii, la orga din dotare cântând însuși Mozart.

Abia așteptam să admirăm interiorul despre care citisem că nu e deloc modest, puțin în contradicție cu stilul sobru și intimidant al bisericilor dominicane, în general, dar am avut parte de o mare dezamăgire din mai multe puncte de vedere: bazilica se afla în amplu proces de restaurare și doar o mică parte putea fi accesată în afara orelor de slujbă, iar noi nimeriserăm chiar în timpul slujbei de duminică, când vizitele turistice nu erau permise. Așa că repejor am ieșit cu nemulțumire pe chipuri și cu promisiunea în suflete că vom mai ajunge la Bologna să ne revanșăm.

Am plecat de la San Dominic trecând prin Il Quadrilatero cu gândul să ajungemîn zona turnurilor înclinate să vedem Piazza della Mercanzia cu al său Palazzo della Mercanzia ridicat în jurul anilor 1380. Pe vremuri un loc de întâlnire a breslelor și comercianților, se numără printre cele mai frumoase piese arhitectonice gotice. În vecinătate se află și Strada Maggiore, cea mai fermecătoare stradă veche din Bologna.

Cel din urmă obiectiv pe care am dorit să-l vizităm în Bologna a fost Basilica di Santo Stefano care nueste doar o bisercă, ci mai multe, parte a unui frumos complex monahal menționat pentru prima dată în anul 887, care cuprindea inițial cel puțin șapte biserici separate, de unde și numele de „Sette Chiese” , din care astăzi se mai păstrează doar patru.

Intrarea este gratuită, dar a trebuit să așteptăm să se facă orele 15,00 pentru a fi redeschisă, programul pentru duminică fiind 09,30-12,30 și 15,00-19,30. Prima biserică văzută a fost cea a Crucifixului (Chiesa del Crocefisso) , denumită după marele crucifix din sec. al XIV-lea care atârnă deasupra altarului, apoi din aceasta am intrat în Chiesa del San Sepolcro (Biserica Sfântului Mormânt) , practic nucleul întregului complex, inițial templu roman dedicat zeiței Isis. Pe urmă, San Petroniu, sfântul patron al Bologniei, pe vremea când era episcop avusese ideea formării acestui complex după modelul a ceea ce văzuse la Ierusalim. Aici își alesese locul de odihnă veșnică, dar mai târziu moaștele sale au fost mutate la bazilica ce-i poartă numele.

Celelalte două biserici sunt Chiesa di Santi Vitale e Agricola, considerată cea mai veche din Bologna, datând din sec. al IV-lea, destul de degradată, după părerea mea, și Chiesa del Martyrium sau Biserica Martiriului sau a Sfintei Cruci sau a Sfintei Treimi care păstrează una dintre cele mai vechi reprezentări ale Nașterii lui Isus. Este vorba de statui de lemn în mărime naturală ce reprezintă Adorația Magilor.

Am mai văzut Claustrul Medieval, acea curte interioară înconjurată de zidurile medievale ale clădirilor cu două niveluri, în mijlocul căruia tronează o fântână, după care, la final, am intrat în muzeul complexului unde am admirat opere de artă medievală ce se găseau odinioară în cele șapte biserici.

De la acest ultim obiectiv, am ținut-o direct la hotel de unde ne-am recuperat rucsacurile și de acolo am avut destinația finală aeroport.

   Vacanța aceasta de un weekend petrecută la Bologna ne-a adus satisfacția pe care ne-o doream,  plimbarea prin centrul istoric mi s-a părut interesantă, ar fi putut fi mai relaxantă pentru mental dacă orașul nu era atât de aglomerat. Nu am reușit să vizităm tot ce ne propuseserăm pentru o zi și jumătate, dar ne-am gândit să revenim cândva și să recuperăm.

   Dacă ar fi să definesc Bologna în câteva cuvinte aș zice că orașul e un amalgam de străzi cu porticuri, turnuri medievale înclinate și cea mai bună mâncare reconfortantă din Italia, cu alte cuvinte Bologna e autentică și atrăgătoare.  Dacă vi se ivește ocazia, vizitați-o fără să stați pe gânduri!

---

VIZUALIZĂRI: 43 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI