Ultima zi în Scoția: descoperind whisky-ul - distileria Ben Nevis

TIPĂREȘTE

Să mergi în Scoția și să nu vizitezi o distilerie e ca și cum ai merge în Egipt și te-ai uita la piramide doar pe Google Maps. Sau ca și cum ai ajunge în Grecia și te-ai întoarce fără să fi gustat ouzo. Adică… sacrilegiu turistic.

Așa că, în ultima zi petrecută în Scoția, am zis „Gata cu munții!” și am rămas în Fort William. Nu, n-am obosit brusc, ci mi-am planificat strategic o vizită la distilerie. Ochisem una pe drumul de întoarcere de pe insula Skye – părea simpatică, avea un aer misterios și promitea whisky. Nu-i reținusem numele, dar am găsit-o rapid pe Google: Ben Nevis Distillery, fix cum se numește și vârful sub care tronează Fort William.

La vreo 30 de minute de plimbare de unde eram cazați. Destul cât să pară o aventură, dar nu suficient cât să obosim și să ne răzgândim. Zis și făcut, am pornit spre distilerie.

Am ajuns la distilerie și am intrat la recepție. Da, puteam face un tur, iar următorul cu locuri disponibile era peste aproximativ 45 de minute. Turul, cu degustarea de la final, dura o oră și costa 16 lire/persoană, incluzând trei tipuri de whisky. Exista și varianta „cinci pahare și-un zâmbet larg” , dar am zis să nu exagerăm… de data asta.

Până să înceapă turul, am băut o cafea în micul bar-shop al distileriei.

Apoi ne-a preluat ghida noastră – o tânără super simpatică, glumeață și cu accent scoțian perfect înțeles (rareori). Ne-a spus că distileria a fost fondată în 1825, acum exact 200 de ani, de un domn local pe nume “Long” John MacDonald. Nu era poreclit așa degeaba – avea aproape doi metri. Practic, era genul de om care putea agăța un pahar de pe raftul de sus fără să urce pe scaun.

Distileria a fost construită acolo dintr-un motiv clar: apă curată și rece care coboară din muntele Ben Nevis, mai exact din două căldări glaciare cu nume scoțiene imposibil de scris fără copy-paste: Coire Leis și Coire na Ciste. Apa asta se adună cuminte și curge în pârâul Allt a’Mhuilinn – și uite așa începe magia.

Distileria a avut mai mulți proprietari de-a lungul anilor iar din 1989 aparține unei companii japoneze – Nikka. Așa că da, whisky-ul de la poalele Ben Nevis are și puțină disciplină niponă în el.

Malțul vine din orz crescut cu grijă în Scoția, mai ales pe coasta de est. Am aflat și că sunt două metode de uscare: una tradițională, cu turbă (care dă aroma aia de fum și mister), și alta modernă, cu aer cald (ca un foehn industrial). Ne-au lăsat să mirosim orzul – varianta afumată ne-a teleportat direct într-o seară de iarnă, la foc de tabără, cu un pahar de whisky în mână și multă filosofie în cap.

Am fost apoi prin încăperile de producție: Mash House, unde se extrage zahărul din malț, Tun Room, unde fermentează viitoarea băutură a zeilor, și Still House, unde are loc distilarea. În primele două am putut intra și fotografia, în a treia am avut voie doar să fotografiem din ușă – în interior nu era permis fotografiatul (nu știu exact de ce, poate erau niște „secrete de stat” acolo).

Urmează apoi maturarea whisky-ului, care se face în butoaie de stejar deja folosite. Am aflat că distileria Ben Nevis folosește butoaie din SUA (în care a fost depozitat bourbon), din Spania (folosite pentru sherry) și din Portugalia (pentru vin de Porto). Butoaiele sunt umplute cu whisky brut cu o concentrație de 63,6% alcool. În prezent, în cele șase depozite ale distileriei se află aproximativ 45.000 de butoaie.

Pentru ca o băutură să poată fi numită legal „Scotch” , trebuie să fie maturată cel puțin trei ani. La Ben Nevis, din câte am înțeles, acest proces durează de obicei mai mult – pentru că lucrurile bune vin cu răbdare.

În timpul maturării, aproximativ 2% din alcool se evaporă prin pereții de lemn ai butoiului – acest fenomen poartă numele poetic de „Angel’s Share” (Cota Îngerilor). Se pare că și îngerii apreciază un dram de whisky bun…

La final se face blending-ul – se aleg butoaie cu arome diferite și se combină ca să iasă aroma finală. Dacă totul e făcut în distilerie, din orz și apă scoțiană, e Single Malt. Dacă e combinat cu alte cereale sau whisky-uri de prin alte părți – e Blended. Eu habar n-aveam de toate astea. Acum pot pretinde la petreceri că mă pricep.

Vizita s-a încheiat cu o degustare în magazinul distileriei. Am primit și un mic cadou – un pahar cu emblema Ben Nevis, oferit cu ocazia aniversării celor 200 de ani de existență. Bineînțeles că am și cumpărat o sticlă de peated whisky – doar nu merg în fiecare zi la Ben Nevis.

Sper că nu v-am plictisit prea tare cu whisky-ul și povestea lui.

---

VIZUALIZĂRI: 48 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI